Metaverse-ul, tot mai aproape de a fi închis. Compania se va concentra pe AI

Publicat: 20 mart. 2026, 07:30, de Răzvan Aprozeanu, în TEHNOLOGIE , ? cititori
Metaverse-ul, tot mai aproape de a fi închis. Compania se va concentra pe AI
Foto: Nikolas Kokovlis / Nurphoto / Getty Images

Meta a anunțat marți că va închide Horizon Worlds, rețeaua socială de realitate virtuală destinată căștilor VR Quest, care a fost odată un element cheie al strategiei de orientare către Metaverse, notează CNBC.

Horizon Worlds, retrasă din magazinul online

Într-o postare pe blogul comunității, Meta a anunțat că aplicația Horizon Worlds va fi retrasă din magazinul Quest, la sfârșitul lunii martie, și eliminată complet din mediul VR pe 15 iunie. După această dată, ea va fi disponibilă doar sub forma unei aplicații mobile independente.

„Separăm cele două platforme pentru ca fiecare să se poată dezvolta cu o concentrare mai mare, iar platforma Horizon Worlds va deveni o experiență exclusiv mobilă”, a declarat compania la anunțarea schimbării.

Schimbarea de direcție pentru Horizon Worlds, care a fost cândva o componentă centrală a strategiei companiei de a pătrunde pe piața realității virtuale, vine la câteva săptămâni după ce Meta a concediat peste 1.000 de angajați din cadrul Reality Labs, divizia responsabilă de metavers.

Reducerile de personal din ianuarie, de la Reality Labs, au afectat și studiourile care lucrau la titluri VR, inclusiv Ouro Interactive, un studio intern care a debutat în 2023 pentru a crea conținut propriu pentru Horizon Worlds.

Aplicația și-a găsit cu greu utilizatori

Horizon Worlds a întâmpinat dificultăți în a atrage utilizatori, întrucât publicul larg a rămas sceptic față de realitatea virtuală.

Platforma socială nu a atras niciodată mai mult de câteva sute de mii de utilizatori activi pe lună.

Rețeaua socială virtuală 3D, în care avatarele puteau interacționa și juca jocuri cu alți utilizatori, a fost lansată oficial la sfârșitul anului 2021. Aceasta a funcționat exclusiv pe platforma Quest VR, până când Meta a lansat o versiune a aplicației pentru dispozitive mobile, în septembrie 2023.

Versiunea mobilă a Horizon Worlds a fost creată pentru a oferi un punct de acces utilizatorilor care nu dețin căști VR, funcționând similar cu Roblox.

Metaverse, un pariu pierdut

Când Meta și-a schimbat numele din Facebook în octombrie 2021 pentru a consolida orientarea către metavers, CEO-ul Mark Zuckerberg l-a numit „următoarea frontieră”.

„Speranța noastră este ca în următorul deceniu, metaversul să ajungă la un miliard de oameni, să găzduiască comerț digital în valoare de sute de miliarde de dolari și să susțină locuri de muncă pentru milioane de creatori și dezvoltatori”, a scris Zuckerberg la momentul anunțării schimbării.

Metaversul s-a dovedit a fi o investiție costisitoare. A fost un concept în care Meta a investit 80 de miliarde de dolari. Divizia Reality Labs a înregistrat pierderi de miliarde de dolari în fiecare trimestru de la lansare. În raportul financiar pentru trimestrul al patrulea, publicat în ianuarie, divizia a raportat o pierdere operațională de 6,02 miliarde de dolari.

Reorientare către inteligența artificială

De atunci, Meta și-a reorientat eforturile către dezvoltarea inteligenței artificiale, reducând accentul pe care îl punea odinioară pe realitatea virtuală.

Meta a anunțat luna trecută că își va restructura activitățile din domeniul realității virtuale.

Într-o postare pe blog, din februarie, în care a anunțat schimbarea, Samantha Ryan, vicepreședinte pentru conținut la Reality Labs, a declarat că Meta va „miza mai mult pe ecosistemul dezvoltatorilor de VR, în timp ce va reorienta Worlds pentru a se concentra aproape exclusiv pe dispozitivele mobile”.

„Prin separarea activităților în două platforme distincte, vom putea să ne concentrăm mai bine asupra fiecăreia dintre ele”, a spus Ryan.