Meteo: Cod portocaliu de ninsori și viscol în această zonă

Publicat: 04 ian. 2021, 11:32, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Meteo: Cod portocaliu de ninsori și viscol în această zonă

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) au emis un Cod galben de ploi abundente și intensificări ale vântului, dar și ninsori în vestul și nordul Oltenia, nordul Munteniei și sudul Banatului. De asemenea, meteorologii au emis un Cod portocaliu de viscol și ninsori abundente pentru Carpații Meridionali, la peste 1.700 la metri altitudine.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben valabilă de luni, de la ora 14.00, până marţi, la ora 8.00.

„În intervalul menţionat, va ploua în toată ţara, iar în vestul şi nordul Olteniei, nordul Munteniei şi sudul Banatului se vor acumula cantităţi de apă care vor depăşi local 25…35 l/mp şi izolat 40…60 l/mp. La munte vor fi precipitaţii mixte, iar la altitudini de peste 1700 m, în Carpaţii Meridionali şi Carpaţii de Curbură vor predomina ninsorile, se va depune strat de zăpadă consistent, iar vântul va avea instensificări cu rafale, în general, de 60…80 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea semnificativă a vizibilităţii”, arată meteorologii.

Intensificări ale vântului vor fi şi în Carpaţii Orientali, cu rafale de 60-80 km/h, precum şi, local şi temporar, în sudul, estul şi centrul ţării, cu viteze de 45-55 km/h.

De altfel, a fost emis Cod portocaliu, de luni de la ora 18.00 până marţi la ora 8.00, interval în care pe crestele Carpaţilor Meridionali, la altitudini de peste 1.700 de metri, va ninge abundent, iar vântul va sufla tare, cu rafale de peste 80-110 km/h, viscolind puternic şi troienind zăpada şi determinând scăderea vizibilităţii sub 50 de metri.

În Carpaţii Orientali şi Meridionali va continua să ningă şi pe parcursul zilei de marţi, dar în general slab cantitativ.