Mi-aș dori ca România să se unească cu Republica Moldova. Ce politician a făcut declarația

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, aseară, că şi-ar dori ca România să se unească cu Republica Moldova, arătând, în context, că aceasta este calea „mai scurtă” pentru ca Republica Moldova să intre în Uniunea Europeană.

Cel mai vulnerabil stat la conflictul total nejustificat de pe teritoriul Ucrainei este Republica Moldova. Trebuie să ne hotărâm… Lăsăm Republica Moldova să se întoarcă sub influenţa sovietică, mai devreme sau mai târziu? 

Intrarea în Uniunea Europeană a Republicii Moldova va dura 10 ani de zile cel puţin… Sau ai varianta mai scurtă în care România se uneşte cu Republica Moldova şi Republica Moldova cu România”, a spus Ciolacu la RTV.

În context, liderul social-democraţilor a spus că îşi doreşte varianta mai scurtă.

„Eu mi-aş dori categoric varianta mai scurtă, ca România să se unească cu Republica Moldova. Nu poţi să laşi o ţară pradă din nou Rusiei. Destinul românilor din Republica Moldova trebuie să fie acelaşi ca şi al românilor din România- UE şi NATO.

Am înţeles că în acest moment foarte mulţi români doresc unirea cu Republica Moldova. Categoric trebuie referendum în ambele state. Adică trebuie un parcurs normal, nu se mai fac uniri cu arma în mână„, a mai spus Marcel Ciolacu.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Iranul a lansat un atac cu drone asupra Israelului

UPDATE Ora 0,50 : Postul de televiziune american ABC relatează că, potrivit informațiilor armatei israeliene, atacurile iraniene au fost îndreptate exclusiv împotriva țintelor militare....

Vin luni grele pentru companiile din România! Falimentul bate puternic la...

Perspectivele economice destul de tulburi la nivel european, confirmate deja în Marea Britanie și Germania, au ridicat nivelul de alertă și în economia românească....