Mi-e toamna gri, spre-ntunecat

Publicat: 30 oct. 2022, 19:00, de Nina Marcu, în SOCIAL , ? cititori
Mi-e toamna gri, spre-ntunecat

Mi-e toamna, da, gri, cenușie, întunecată. Extrem de gri, de cenușie, de întunecată. Totul în mine – și-n jur – e pictat, scrijelit, încrustat în culorile astea. Culorile toamnei. Ale unei toamne afunde și mohorâte, ca asta de afară. Nu auriu, nu ruginiu, nu scânteientiu.

Doar cenușiu și gri și înnorat. Mi-e toamna gri, spre-ntunecat… Uragane și furtuni, cel puțin la vedere, nu sunt, nu par să fie, nu par să se dezlănțuie. Dar de atâta gri, mă doare capul. Și  gândurile îmi sunt cenușii. Și sângele-mi e gri. Și rărunchii îmi sunt întunecați. Și lacrimile, dacă-mi curg, sunt tot cenușii. Și tot așa îmi sunt și grijile.

La fel, cred, cuvintele: sunt, de atâta gri și negru, anoste, puerile, pierdute. Prezint, pentru acest inconvenient, scuze, celor care mă citesc. Dar acum, eu, cu toate ale mele, sunt gri, întunecată, cenușie. Pe inimă îmi stau – am văzut când m-am autoradiografiat – kilograme de zgură și de praf. Sufletul mi-e încarcerat – și-aș vrea să-l scot de-acolo, dar nu pot, acum nu pot – în moloz greu și cenușiu și întunecat.

Mi-e toamna întunecată și gri. Iar eu, acum, nici nu sunt sigură că știu cărarea să ies la răscrucea cu lumini. Probabil, că, în deplină cunoștință de cauză, nici nu caut, în cenușiul meu și din mine, cărarea. Poate că nu încă. Poate nu e timpul. Poate mai încolo. Mi-e toamna gri spre întunecat. Cum nu mi-a mai fost de mult. De fapt, doar o dată mi-a fost toamna cenușie și neagră.

Cumplit, îngrozitor de neagră. Dar a trecut. Va trece și toamna asta de-acum. Căci toate trec. Simt cenușiu și gri, dar e doar o stare. Trece și ea. Mi-e toamna mohorâtă și cenușie. Sufletul beteag. Inima sângerândă. Mintea încrețită de gânduri. Lăuntrurile întunecate. Dar știu, chiar știu, că mâine, poimâine, zilele următoare, va fi – și voi fi – mai bine.

Toamna înnorată sucombă și iese la zenit soarele. Până atunci, mai plâng tainic și, mai ales, gri spre întunecat, în și pentru toamna asta la fel de gri și de întunecată. Mi-e toamna gri, spre-ntunecat… A voastră cum e? Toamna, zic…