Michelle Obama a suferit de depresie în pandemie. Cum a afectat-o această perioadă

Publicat: 13 mai 2021, 18:00, de Laura Macovei, în Internațional , ? cititori
Michelle Obama a suferit de depresie în pandemie. Cum a afectat-o această perioadă

Soția lui Barack Obama, fosta primă doamnă a Statelor Unite ale Americii, a vorbit din nou, potrivit Reuters, despre confruntarea sa cu depresia și anxietatea din perioada pandemiei.

În emisiunea „The Late Show with Stephen Colbert”, ea a descris tehnicile care i-au fost de folos pentru a scăpa de aceste stări, printre acestea numărându-se „oprirea zgomotului”, respectarea unui program şi timpul petrecut alături de cei dragi.

Depresia face parte din viață. Nimeni nu trăieşte în euforie. Şi cred că este important ca tinerii să ştie acest lucru. Nu, nu vă veţi simţi minunat tot timpul. Sunt momente din viaţa noastră, în special în toiul unei pandemii şi a tulburărilor rasiale, când vă veţi resimţi, aşa că acordaţi-vă o pauză”, a precizat ea.

La 57 de ani, ştiu că acest lucru este adevărat. Pe parcursul vieţii adulte, îţi dezvolţi propriile instrumente şi, în cazul meu, acestea sunt oprirea zgomotului care este supărător. Mă retrag. Mă înconjur de lucruri care mă fac să simt bine: familie, prieteni, plimbări, mişcare. Aşadar, când vorbesc cu copiii mei despre acest lucru, încerc să-i îndemn să înţeleagă că văile sunt temporare, la fel şi culmile”, a adăugat dosta primă doamnă.

Tulburări rasiale

Michelle Obama a mai discutat anterior despre experienţele sale personale cu depresia. În august 2020, în cadrul emisiunii „The Michelle Obama Podcast” de pe Spotify, a vorbit despre modul în care starea ei emoţională a fost afectată de pandemie şi tulburările rasiale din Statele Unite, în special evenimentele care au avut loc ca răspuns la moartea lui George Floyd.

Mă trezesc în miez de noapte pentru că îmi fac griji în legătură cu ceva sau simt o greutate. Încerc să mă antrenez, deşi au existat perioade pe parcursul acestei carantine când nu am putut să fac nimic”, a spus fosta primă doamnă în emisiunea sa, anul trecut.