Microgranturi 5.000 euro – Lista beneficiarilor, publicată de APIA. 112 aplicanți au pierdut banii

Publicat: 01 iul. 2022, 21:51, de Viorela Pitulice, în News , ? cititori
Microgranturi 5.000 euro - Lista beneficiarilor, publicată de APIA. 112 aplicanți au pierdut banii

Micrograntul de 5.000 de euro ne oferă surprize în continuare. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță că a finalizat etapa de semnare a contractelor de acordare a ajutorului de stat în cadrul Măsurii 1 „Microgranturi în domeniul agroalimentar”. Numai că s-au semnat 9.888 contracte de acordare a ajutorului de stat în sumă totală de 49,44 milioane euro, deși au fost 10.000 de aplicanți calificați.

Diferența este reprezentată de contracte nesemnate de beneficiari (netransmiterea acestora, renunțarea la ajutorului de stat, transmiterea acestora după termenul limită), arată APIA.

Puteți cosulta Lista beneficiarilor aici.

Această măsură a fost implementată până la etapa de contractare de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în parteneriat cu Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură prin Centrele județene și cu Serviciul de Telecomunicații Speciale.
Schema de ajutor de stat a fost instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 61 din 06 mai 2022 privind unele măsuri pentru acordarea de microgranturi și granturi pentru capital de lucru entităților din domeniul agroalimentar, cu finanțare din fonduri externe nerambursabile.
Citește și Lovitură sub centură pentru micii fermieri care vor să obțină micrograntul de 5.000 euro. Ce li se cere acum