Milionara Clare Bronfman a fost condamnată la închisoare pentru trafic sexual

Publicat: 01 oct. 2020, 14:09, de Aurel Drăgan, în Internațional , ? cititori
Milionara Clare Bronfman a fost condamnată la închisoare pentru trafic sexual

Moștenitoarea imperiului de băuturi alcoolice Seagram, milionara Clare Bronfman, a fost condamnată la aproape 7 ani de închisoare de tribunalul federal din Brooklin pentru trafic sexual cu secta Nxivm, conform AFP.

Clare a pledat vinovat în scandalul de trafic sexual care a implicat secta Nxivm, dar sentința a fost mai mare decât cea cerută de procurori, care cereau 5 ani. Milionara în vârstă de 41 de ani a pledat vinovat în 2019 pentru fraudă cu cardul de credit și pentru ascunderea unui imigrant clandestin în numele organizaţiei Nxivm, creată de „gurul” Keith Raniere, găsit vinovat în iunie 2019 pentru că a menţinut câţiva ani „un harem” de 15 până la 20 de sclave sexuale.

Procurorii au susţinut că Bronfman i-a acordat acestuia un sprijin financiar important din averea ei estimată la 210 milioane de dolari. „Nu există nicio îndoială că Raniere nu ar fi putut săvârşi infracţiunile pentru care a fost condamnat fără aliaţi puternici precum Bronfman”, au precizat ei într-un document înainte de audiere.

Dintre cele şase persoane acuzate în scandalul dezvăluit în martie 2018, Clare Bronfman este prima care şi-a aflat sentinţa. Keith Raniere, care a susţinut întotdeauna că relaţiile sexuale cu femeile în cauză au fost consensuale, urmează să îşi afle sentinţa pe 27 octombrie.

Celelalte patru persoane au pledat vinovat, printre acestea aflându-se actriţa Allison Mack din serialul „Smallville”, care şi-a recunoscut vinovăţia în aprilie 2019 pentru extorcare şi conspiraţie.