Ministerul Agriculturii plătește ajutorul de stat la motorina utilizată în agricultură în trimestrul III

Publicat: 15 nov. 2022, 14:30, de Victor Scarlat, în ACTUALITATE , ? cititori
Ministerul Agriculturii plătește ajutorul de stat la motorina utilizată în agricultură în trimestrul III

Ministerul Agriculturii efectuează, prin intermediul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură în perioada 1 iulie – 30 septembrie 2022 (trimestrul III/2022). Valoarea sumei se ridică la 248,7 milioane lei, bani care vor ajunge la 17.525 beneficiari.

Plățile se fac în conformitate cu prevederile HG 1174/2014 și OMADR 1727/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Valoarea ajutorului de stat se acordă pentru o cantitate de motorină de 152.608.742,008 litri care beneficiază de acciza redusă.    

Repartizarea ajutorului la motorină pe sectoare

Cantitățile de motorină pentru trimestrul III/2022 care beneficiază de ajutor de stat au fost aprobate prin OMADR 338/09.11.2022, după cum urmează: 

  • Sectorul vegetal – o cantitate de 135.039.757,444 litri, caloarea ajutorului de stat rotunjit fiind de 220.114.861 lei
  • Sectorul zootehnic – o cantitate de 11.292.336,282 litri, valoarea ajutorului de stat fiind de 18.406.520 lei
  • Sector îmbunătățiri funciare, cantitate de 6.276.648 litri, valoarea ajutorului de stat fiind de 10.230.967 lei.