Ministerul Agriculturii va avea târg în curtea instituției în fiecare weekend din 2022, după modelul de la Slatina (foto)

Publicat: 16 dec. 2021, 08:15, de Viorela Pitulice, în Agricultura , ? cititori
Ministerul Agriculturii va avea târg în curtea instituției în fiecare weekend din 2022, după modelul de la Slatina (foto)

Începând din primăvara anului viitor, curtea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) va fi pusă la dispoziția producătorilor români în weekend pentru a putea să-și vândă marfa, susține ministrul Agriculturii Adrian Chesnoiu. Modelul vine de la Olt, de unde de altfel se trage și ministrul, de la Consiliul Județean Olt, care a transformat parcarea instituției în piață de sâmbătă pentru producătorii locali.

Cum piețele volante în București, dar și în țară sunt tot mai puține, poate că n-ar fi o idee rea ca și alte autorități să urmeze acest exemplu.

“Din discuția cu fermierii, cu producătorii prezenți astăzi aici, mi-a venit ideea ca din primăvara anului viitor să fie permanent o astfel de activitate. Am preluat modelul de la Consiliul Județean Olt, care în perioada weekendului pune la dispoziție parcarea instituției pentru producătorii agricoli să-și desfacă marfa și să o comercializeze. Cred că e un model extraordinar de bun și îi încurajez pe toți cei care conduc autorități publice, ca din anul 2022, să își deschidă parcările sau spațiile pe care le au la dispoziție producătorilor români, pentru că este extrem de important ca ei să aibă unde să își desfacă marfa!”, a declarat, miercuri, ministrul Adrian Chesnoiu, la deschiderea târgului de Crăciun organizat în Curtea Ministerului.

Târgul are loc în perioada 15-23 decembrie 2021, între orele 08:00-17:00.  Consumatorii pot să găsească aici produse tradiționale atestate de MADR sau a căror denumire este recunoscută la nivelul Uniunii Europene sau se află în curs de recunoştere, bunătăți din zona montană, dar şi alte produse alimentare. La târg participă circa 25 de firme.

Citește și Prioritățile MADR în 2022: Tomata și un program de susținere a cultivatorilor de legume în spații protejate în toamnă