Ministerul Dezvoltării anunță construcția a 10 creșe noi. Localitățile beneficiare

Publicat: 03 ian. 2022, 16:45, de Cezar Amariei, în SOCIAL , ? cititori
Ministerul Dezvoltării anunță construcția a 10 creșe noi. Localitățile beneficiare

Zece noi construcții de creșe au primit aprobare prin Programul național de construcție de creșe, derulat din 2021 de Ministerul Dezvoltării, anunță ministrul Cseke Attila. Numărul total al creșelor aprobate pentru a fi construite, la nivel național, crește, astfel, la 53.

Ministerul Dezvoltării susține dezvoltarea echitabilă a localităților, de aceea, pentru fiecare municipiu reședință de județ și municipiu am aprobat construirea unei creșe sau două acolo unde numărul locuitorilor depășește 100.000. Am aprobat finanțarea pentru primele 43 de creșe în noiembrie, iar acum am aprobat alte 10 noi construcții în fiecare parte a țării”, a anunțat luni ministrul dezvoltării, Cseke Attila.

Conform acestuia, în urma aprobării finanțării, construirea acestor creșe noi intră în proces de achiziție publică, urmând ca, după aceea, să fie demarate lucrările de construcție.

Conform actului normativ aprobat, se vor construi creșe mici, cu o capacitate de 40 de antepreșcolari în Câmpia Turzii, Galați, Oradea, Orăștie și Vaslui, iar creșe mari, pentru 100-110 de copii în Deva, Galați și Roman. În Bârlad și Călărași vor fi construite creșe de dimensiuni medii.