Ministerul Justiţiei din România cere extrădarea fostului deputat Cristian Rizea

Ministerul Justiţiei din România cere autorităţilor din Republica Moldova să-l extrădeze pe fostul deputat Cristian Rizea.

Fostul Parlamentat trebuie să execute în România o pedeapsă de 4 ani şi 8 luni închisoare, scrie Agerpres.

Potrivit unui comunicat al MJ, la data de 25 aprilie 2019, Ministerul Justiţiei a formulat cererea de extrădare din Republica Moldova a lui Cristian Rizea, în vederea executării în România a unei pedepse de 4 ani şi 8 luni, aplicată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în anul 2019.

„În consecinţă, astăzi, 04.11.2020, Ministerul Justiţiei din România a procedat în conformitate cu prevederile legale aplicabile, precum şi cu respectarea cadrului juridic multilateral (la nivelul Consiliului Europei – Convenţia Europeană de extrădare din 1957), a întocmit şi transmis o cerere având ca obiect extrădarea cetăţeanului român Cristian Rizea, în vederea punerii în executare a pedepsei de 4 ani şi 8 luni închisoare la care acesta a fost condamnat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cererea este însoţită de documentele prevăzute de instrumentul juridic internaţional aplicabil menţionat. Termenele şi modalitatea de soluţionare a cererii sunt supuse legislaţiei statului solicitat, în speţă, legislaţia Republicii Moldova”, spune MJ.

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a retras cetățenia moldovenească fostului deputat român, Cristian Rizea.

Cristian Rizea este dat în urmărire internațională din data de 19 martie 2019. El a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru trafic de influență și spălare de bani, după ce a cerut și primit mită 300.000 de euro de la un om de afaceri.

Fostul deputat fugise din țară cu două luni înainte de verdict. A fost prins la Chișinău, iar Ministerul Justiției de la București a transmis acolo cererea de extrădare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Corupție și afaceri de tip cartel la ANSVSA. Păle ar fi...

Ies la iveală cazuri grave de corupție din rândurile doctorilor veterinari. Dănuț Păle, Subsecretarul de Stat din ANSVSA, ar fi cerut scoaterea de pe...

Tânăr de 33 de ani, dispărut subit de patru zile din...

Familia tânărului a apelat la Poliție, dar până acum pe site-ul IGPR numele acestuia nu figurează la persoane dispărute. Cotidianul Puterea a fost contactat astãzi...