Ministerul Protecției Sociale: Aproape 50.000 de copii se aflau în sistemul de protecție specială la sfârșitul lui 2020

Publicat: 03 mai 2021, 20:30, de Aurel Drăgan, în Educație , ? cititori
Ministerul Protecției Sociale: Aproape 50.000 de copii se aflau în sistemul de protecție specială la sfârșitul lui 2020

Un număr de 48.031 copii se aflau în sistemul de protecţie specială, la finele anului trecut, din care 13.961 copii (29,07%) beneficiau de măsură de protecţie specială în servicii de tip rezidenţial.

Dintre aceştia, 10.968 copii se aflau în servicii de tip rezidenţial publice şi 2.993 copii se aflau în servicii de tip rezidenţial private, conform statisticilor Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.

Pe de altă parte, un număr de 34.070 copii (70,93%) beneficiau de măsură de protecţie specială în servicii de tip familial, din care 17.873 copii se aflau la asistenţi maternali, 11.872 copii se aflau la rude până la gradul IV inclusiv şi 4.325 copii se aflau la alte familii sau persoane.

„Reducerea intrării copiilor în sistemul de protecţie specială nu ar fi fost posibilă fără dezvoltarea serviciilor de prevenire a separării copiilor de părinţi (centre de zi, centre de recuperare, centre de consiliere, etc.). Începând cu 1 ianuarie 2005 serviciile publice de asistenţă socială de la nivelul consiliilor locale sunt principalele responsabile cu dezvoltarea acestora, ajungând la 31 decembrie 2020 să ofere servicii pentru 39,97% din copiii beneficiari de astfel de servicii, pentru 26,21% oferind organismele private acreditate, iar 33,82% sunt beneficiari ai serviciilor de prevenire oferite de Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului”, precizează reprezentanţii MMPS.

La 31 decembrie 2020 existau 1.102 servicii de tip rezidenţial publice şi 308 servicii de tip rezidenţial ale organismelor private acreditate. Aceste servicii includ: centre de plasament clasice sau modulate, apartamente, case de tip familial, centre maternale, centre de primire în regim de urgenţă, alte servicii (serviciul pentru dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă, adăpost de zi şi de noapte).

Din totalul celor 1.410 servicii de tip rezidenţial, un număr de 280 (269 servicii de tip rezidenţial publice şi respectiv 11 servicii de tip rezidenţial private) erau destinate copiilor cu dizabilităţi. Numărul copiilor care beneficiau de măsură de protecţie specială în aceste servicii destinate copiilor cu dizabilităţi era la data de 31 decembrie 2020, de 4.032 copii, înregistrându-se o scădere cu 558 copii faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019.

La sfârşitul anului trecut, în cadrul Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului de la nivelul judeţelor/sectoarelor municipiului Bucureşti, în departamentul „Protecţia Copilului” erau angajate 32.485 persoane, cu 290 persoane mai puţin faţă de 30 iunie 2020 şi cu 412 persoane mai puţin faţă de perioada similară din 2019.

Din totalul celor 32.485 angajaţi, 4.698 (14,46%) erau angajaţi în aparatul propriu al DGASPC-urilor; 11.680 (35,96%) erau asistenţi maternali profesionişti; 12.142 (37,37%) erau angajaţi în serviciile de tip rezidenţial; 3,965 (12,21%) erau angajaţi în servicii de îngrijire de zi.