Ministrul-controversă. De ziua Ungariei, Eduard Novak va petrece alături de maghiari

Deși 15 martie nu este zi oficială în România, ministrul român al Sporturilor va sărbători Ziua Ungariei alături de maghiarii lui.

Ministrul Sportului, Carol Eduard Novak, va participa marţi seară şi miercuri la evenimentele organizate de filiala UDMR Bihor cu ocazia Zilei maghiarilor de pretutindeni, marcată pe 15 martie, a declarat marţi, pentru Agerpres, deputatul Szabó Ödön.

„Ministrul Novak va participa în această seară, de la ora 19, la Teatrul de stat, la festivitatea prin care premiem, în fiecare an, tinerii care s-au implicat în viaţa socială şi au făcut ceva deosebit pentru comunitatea noastră. Este un fel de rememorare a acelor tineri care au pornit Revoluţia din 1948. Iar mâine, domnul ministru va fi prezent la programul nostru până la ora 15, când vom depune coroane la bustul revoluţionarului român Nicolae Bălcescu. După aceea, va pleca la Salonta, pentru a participa la evenimentele din acest municipiu,” a precizat, pentru Agerpres, Szabo Odon, editor: Karina Olteanu

Conform tradiţiei, comunitatea maghiară din municipiul Oradea serbează în fiecare an la 15 Martie începutul Revoluţiei din 1848-1849.

Programul din acest an, organizat de UDMR filiala Bihor împreună cu Bisericile tradiţionale şi organizaţiile de tineret şi instituţiile culturale şi de învăţământ, va cuprinde miercuri, în prima parte a zilei, o serie de depuneri de coroane, începând cu ora 11.00 – la monumentul din Episcopia Bihor, urmată la ora 12.00 – la mormintele revoluţionarilor din 1848 -1849 de la Biserica Reformată Rogerius, iar de la ora 14.00 – la mormântul eroului martir polonez Kazimir Rulikowski din Cimitirul Municipal Oradea. De la ora 14.40, este programată o depunere de coroane la bustul revoluţionarului român Nicolae Bălcescu, în acelaşi cimitir.

În cursul serii, de ora 18.00, programul va continua la statuia lui Szacsvay Imre din Piaţa Libertăţii, cu citirea mesajelor primilor miniştrii ai României şi Ungariei, alocuţiuni şi depuneri de coroane.

Comemorarea de la statuia lui Szacsvay Imre va fi urmată – ca în fiecare an – de un marş festiv cu făclii din Piaţa Libertăţii pe traseul str. Iosif Vulcan – str. Republicii până la bustul poetului revoluţionar Petofi Sandor din parcul omonim, unde festivităţile se vor încheia la ora 20.00 cu depunere de coroane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...
INSTANT_VOUCHER_SOCIAL_TICHET_32_INQUAM_Octav_Ganea

Unde vă adresați dacă nu ați primit cardul pentru tichetele sociale...

Deși îndeplinesc condițiile de eligibilitate pentru a obține tichetele sociale de 250 lei, sunt în continuare mulți români care susțin că nu au intrat...