Ministrul de Externe Oana Ţoiu, discuție-cheie cu ambasadorul SUA la NATO: România rămâne un partener-cheie în securitatea regională

Publicat: 31 oct. 2025, 20:12, de Corina Oprea, în POLITICĂ , ? cititori
Ministrul de Externe Oana Ţoiu, discuție-cheie cu ambasadorul SUA la NATO: România rămâne un partener-cheie în securitatea regională

Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, a anunțat vineri seară că a purtat o discuție strategică cu ambasadorul Statelor Unite la NATO, Matt Whitaker, în contextul deciziei Washingtonului de a redimensiona trupele americane din România și din regiune. În mesajul transmis pe platforma X, şefa diplomaţiei române a subliniat că parteneriatul româno-american rămâne solid și că sprijinul oferit de Statele Unite a consolidat rolul României în arhitectura de securitate a Europei de Est.

Oana Țoiu, dialog despre securitate și cooperare euroatlantică

„Am avut o conversaţie importantă cu ambasadorul SUA la NATO, Matt Whitaker, o voce esenţială în domeniul securităţii euroatlantice, despre următorii paşi în cadrul parteneriatului dintre România şi Statele Unite şi despre obiectivele noastre comune”, a scris Oana Ţoiu pe reţeaua X, potrivit news.ro.

Ministrul Oana Țoiu a subliniat că relațiile dintre cele două state s-au consolidat în cei peste 20 de ani de cooperare în cadrul NATO, iar încrederea construită în această perioadă reprezintă baza viitoarelor colaborări.

„Sprijinul Statelor Unite a sporit semnificativ capacitatea României de a reprezenta o forţă catalizatoare pentru securitatea regiunii noastre”, a transmis ministrul de Externe, adăugând că dialogul a vizat și „importanţa securităţii la Marea Neagră, precum şi buna cooperare militară şi civilă în interiorul Alianţei”.

Redimensionarea trupelor americane, subiect-cheie în relația bilaterală

Întâlnirea diplomatică a avut loc la doar câteva zile după ce administrația de la Washington a anunțat reducerea parțială a efectivelor militare americane din România. Potrivit publicației Kyiv Post, decizia face parte dintr-un plan mai amplu, care prevede redistribuirea a aproximativ 3.000 de militari din România, Bulgaria, Ungaria și Slovacia.

Administrația americană a precizat că aceste măsuri fac parte dintr-un proces de ajustare strategică, menită să optimizeze prezența forțelor SUA în Europa, fără a afecta angajamentele de securitate față de aliații NATO.

România, sprijin suplimentar din partea altor state aliate

Într-un interviu acordat joi postului Europa Liberă, Oana Ţoiu a anunțat că, pe lângă prezența americană, România va primi în lunile următoare sprijin militar suplimentar din partea altor aliați NATO.

„Mai multe state membre ale Alianței vor trimite trupe și echipamente suplimentare, pentru a consolida postura de apărare pe Flancul Estic”, a precizat ministrul român de Externe.

Oana Ţoiu a subliniat că, dincolo de fluctuațiile punctuale de trupe, relația cu Statele Unite rămâne una de încredere și cooperare strategică:

„Dincolo de orice decizie individuală punctuală, ambasadorul şi cu mine împărtăşim aceeaşi înţelegere privind importanţa pe care românii o acordă relaţiei dintre România şi Statele Unite, fie că este vorba despre istoria noastră recentă, despre prezentul nostru sau despre planurile comune de viitor”, a declarat ministrul.