Burduja: Prețurile pe factură vor fi cel mult la nivelul de anul trecut

Publicat: 09 ian. 2024, 08:24, de Oana Dințică, în POLITICĂ , ? cititori
Burduja: Prețurile pe factură vor fi cel mult la nivelul de anul trecut
Sebastian Burduja_INQUAM_Photos_Octav_Ganea

Ministrul Energie, Sebastian Burduja a vorbit în cadrul unei emisiuni televizate despre prețurile la energia electrică anul acesta. Oficialul a oferit asigurări și a declarat că facturile românilor din iarna aceasta ar putea fi chiar ușor mai mici față de iarna precedentă.

Sebastian Burduja a venit cu completări și a declarat că prețurile vor fi cel mult la nivelul celor de anul trecut. Unele prețuri pot fi chiar mai mici decât cele din 2023.  

„Prețurile pe factură vor fi cel mult la nivelul de anul trecut, pentru că există o plafonare prin lege până în martie 2025 și o văd toți românii care primesc factura acasă – scrie clar 0,31 lei/MWh, dar foarte mulți furnizori au coborât deja sub acest plafon, spre 0,24-0,26, ceea ce duce chiar la prețuri ușor mai mici față de anul trecut.”, a declarat Ministrul Sebastian Burduja la B1TV.

De asemenea, Sebastian Burduja consideră că un avantaj îl reprezintă și prețul la gaz pe piața europeană, care a scăzut față de vârful crizei economice.  

,,Dacă prețurile vor scădea în continuare – și dacă nu există evoluții surprinzătoare, vor scădea – și facturile românilor vor scădea, iar economia românească va putea reporni aceste capacități care folosesc o cantitate mare de gaz”, a spus ministrul Energiei