Ministrul francez al Sănătății, vaccinat cu trei doze, pozitiv la Covid-19

Publicat: 14 ian. 2022, 18:31, de Puterea.ro, în COVID 19 , ? cititori
Ministrul francez al Sănătății, vaccinat cu trei doze, pozitiv la Covid-19

Ministrul francez al Sănătății, Olivier Veran, a fost testat pozitiv la Covid-19 după apariția unor simptome ușoare, joi, transmite presa franceză.

El a anunțat această veste pe contul său de Twitter, explicând că se află în spațiile de  izolare din minister, de unde va continua să-și exercite funcția de la distanță. Ministrul Veran, vaccinat cu trei doze, a fost testat după apariția unor simptome ușoare. El a precizat, potrivit AFP, că inițial, miercuri, a fost negativ în urma unui autotest, dar că la un nou test, joi, de aceasă dată rezultatul era pozitiv și a apoi a fost confirmat printr-un test antigenic.

În Franța,  de la începutul lunii ianuarie, președintele Adunării naționale Richard Ferrand a anunțat că a fost testat pozitiv. De asemenea, din guvern, miniștrii Elisabeth Moreno, Barbara Pompili și alții au fost afectați de virus.

Olivier Veran este în prezent ocupat cu proiectul legii privind certificatul de vaccinare care a fost votat în noaptea de miercuri spre joi la prima lectură în Senat într-o versiune ușor modificată. În noile condiții, întâlnirea cu ministrul Sănătății va trebui să se facă de la distanță și secetarii de stat să-l reprezinte fizic dacă este necesar.