Ministrul Justiției, prima reacție după spectacolul mut oferit de judecătoarea lui Vlad Pascu

Publicat: 24 apr. 2024, 18:13, de Filon Stan, în Justitie , ? cititori
Ministrul Justiției, prima reacție după spectacolul mut oferit de judecătoarea lui Vlad Pascu
Ministrul Justitiei, prima reactie dupa spectacolul mut oferit de judecatoarea lui Vlad Pascu

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a oferit prima reacție după spectacolul mut oferit de judecătoarea lui Vlad Pascu în fața presei, după ce a fost audiată la Consiliul Superior al Magistraturii. Vă reamintim că judecătoarea Ancuța Popoviciu a tăcut pur și simplu în fața jurnaliștilor.

Ministrul Justiției Alina Gorghiu a declarat miercuri cu privire la judecătoarea Ancuța Popoviciu, cea care judecă dosarul lui Vlad Pascu, că CSM „va găsi calea potrivită să ieșim din acest impas”. Gorghiu speră totodată ca încrederea în justiție să nu fie afectată din pricina acestui caz.

Ministrul Justiției a oferit prima reacție după spectacolul mut oferit de judecătoarea Ancuța Popoviciu

„Vom vedea care este soluția, nu știu deznodământul, însă pot să vă spun că au fost foarte multe controverse în spațiul public iscate de conduita acestui magistrat în acest dosar. Pot să vă spun că a fost multă emoție publică și în mare parte din ea negativă. Eu, ca ministru, nu mă pot pronunța pe o procedură disciplinară, nu pot să vă spun ce se întâmplă sau ce au documentat cei de la Inspecție în dosar, nu pot să vă anticipez decizia pe care CSM o va avea în acest caz, însă pot să vă spun ce-mi doresc. Îmi doresc să nu fie deloc afectată încrederea în justiție din pricina acestui dosar. Cetățeanul trebuie să aibă încredere în justiție”, a spus Alina Gorghiu.

Despre tăcerea inexplicabilă a Ancuței Popoviciu din fața sediului CSM, Gorghiu a spus: „Eu în general înțeleg cuvintele. E greu să explici conduita cuiva, dar sigur CSM va găsi calea potrivită să ieșim din acest impas. Sunt absolut convinsă că va analiza cu atenție tot ceea ce a scris Inspecția Judiciară”.

Vă reamintim că Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) analizează, miercuri, propunerea Inspecției Judiciare de suspendare din funcție a Ioanei Ancuța Popoviciu, judecătoarea care are pe rol dosarul „2 Mai”, în care este implicat Vlad Pascu.