Ministrul Mediului Tanczos Barna flituit de Nicușor Dan

Publicat: 26 oct. 2021, 09:45, de Ion Teleanu, în News , ? cititori
Ministrul Mediului Tanczos Barna flituit de Nicușor Dan

Ministrul UDMR al Mediului, Apelor și Pădurilor, Tánczos Barna, a organizat ieri o videoconferință la care au fost invitați primarii orașelor care se află în procedură de infringement pe calitatea aerului: București, Cluj-Napoca, Iași, Brașov și Timișoara.

România se află în procedură de infringement și riscă sancțiuni importante de la autoritățile UE deoarece nu a luat măsuri, la nivel local și central, pentru a reduce poluarea în orașe.

Ca atare, participanții la videoconferință au discutat despre problemele legate de calitatea aerului care vor apărea în marile orașe odată cu începerea sezonului rece și punerea în funcțiune sistemelor de termoficare din aceste aglomerări urbane. Însă, surprinzător, la aceste discuții a lipsit edilul Capitalei Nicușor, fapt care l-a iritat pe ministrul Mediului.

„Regret că tocmai Bucureștiul nu are reprezentare la nivel de Primar General la această întâlnire importantă despre calitatea aerului în marile orașe în sezonul rece. Cu atât mai mult cu cât Bucureștiul stă cel mai prost la acest capitol, iar pe PM10 și pe NOX, nu am avansat deloc și suntem deja cu sentință de obligare la anumite măsuri care nu au fost luate la timp și la care Capitala nu s-a conformat. Este posibil să fim penalizați de Comisia Europeană”, a spus ministrul Mediului.

Totodată, Tánczos Barna a mai arătat că spre deosebire de celelalte mari orașe, nici în Timișoara nu a fost aprobat Planul Integrat pentru Calitatea Aerului ceea ce poate duce la sancțiuni europene.

Trebuie precizat că printre măsurile pentru îmbunătățirea calității aerului în oraș se numără  reducerea numărului de benzi de circulație din zona centrală și înlocuirea acestora cu linii de transport în comun sau cu piste de biciclete, achiziția de mijloace de transport public electrice, amplasarea de stații de reîncărcare pentru mașinile electrice, reducerea taxelor pentru clădirile verzi, plantarea de vegetație și organizarea de acțiuni de tipul Vinerea Verde.