Măsurile sărăciei, explicate de Ministrul Muncii. Spune că pensiile au depășit anunțata creștere de 40%

Ministrul Muncii, Marius Budăi, declară că, odată cu majorarea pensiilor cu 12,5 procente de la 1 ianuarie, este depăşit ”acel ultra-vehiculat” procent de 40 privind majorarea pensiilor. 

Ministrul anunţă că, odată cu cuponul de pensie pentru prima lună a anului, pensionarii cu venituri mici vor primi şi ajutoarele sociale promise diverselor categorii aflate în dificultate, în ianuarie fiind acordată prima dintre cele două tranşe semestriale.

”Depăşim, cu această creştere, acel ultra-vehiculat 40%. Vreau să fim foarte clari şi foarte înţeleşi de la început: toate măsurile nu reprezintă o laudă pentru coaliţie sau o laudă pentru Guvern, le trecem doar în revistă pentru a discuta şi pentru a informa cetăţenii. (…) Aceste cupoane de pensie aferente lunii ianuarie au fost tipărite deja cu noul cuantum al punctului de pensie şi cu noul cuantum al pensiei şi pentru cei cu valoarea veniturilor până în 3.000 de lei ei au înscrisă şi suma măsurii de sprijin, măsură decisă de coaliţia politică care susţine Guvernul şi, odată cu plata pensiei, fie că încasează prin cont bancar sau cu poştaşul acasă, odată cu pensia cei care se încadrează în pragul de valori menţionat vor primi şi sumele de bani aferente primei tranşe semestriale din măsurile de sprijin, deja se plătesc, s-a început plata din 4 ianuarie”, a declarat Marius Budăi, luni seară, la Antena 3. 

El a precizat că, prin măsurile de ajutor, pensionarii cu pensii de până în 1.500 de lei vor beneficia de o majorare ”într-un procent real, net, nominal de peste 40 şi procentul scade uşor către 20% până la 3.000 de lei”, el explicând că la procentul cu care au crescut pensiile se adaugă prima tranşă a măsurilor de ajutor.

Întrebat dacă acordarea de ajutoare poate fi considerată ”o măsură a sărăciei”, în contextul în care aproximativ 90% dintre pensionarii români beneficiază de aceste ajutoare din partea Guvernului, ministrul a răspuns: ”Este o măsură a nevoii şi este o măsură, chiar a sărăciei putem spune, dar poate aşa înţelegem de ce PSD şi Budăi la un moment dat strigau că pensiile în România sunt foarte mici şi nu înţelegem de ce pensiile în România trebuie să rămână mici până în 2070, cu acel procent nedrept faţă de cetăţenii români din PNRR”. 

Budăi a spus că procentul din PIB stabilit pentru bugetul de pensii ”rămâne în discuţia politică”, el adăugând: ”avem anumite concluzii, le păstrăm pentru final, lucrurile se îndreaptă pe o direcţie bună”. 

Ministrul a subliniat că la Ministerul Muncii nu a existat nicio analiză care să fundamenteze stabilirea procentului de 9,4% din PIB asumat de România prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Piedone i-a facut safteaua lui Nicusor Dan

Piedone i-a făcut safteaua lui Nicușor Dan! I-a donat o bancnotă...

Candidatul la Primăria Generală Cristian Popescu Piedone a revenit în atenția publicului cu un clip care s-a viralizat în mediul online. Acesta i-a făcut...
De Ziua educației financiare l-am omis fix pe cel mai bun profesor în domeniu, patriarhul Daniel

De Ziua educației financiare l-am omis fix pe cel mai bun...

În fiecare an, Ziua Educației Financiare ne aduce aminte de importanța învățării și înțelegerii noțiunilor financiare în societatea contemporană. Este un moment crucial pentru...