Ministrul Sănătății a participat la inaugurarea celui de al 2-lea accelerator de particule de la Spitalul din Galați

La Secția de Radioterapie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Galați „Sf. Apostol Andrei” din Galați a fost pus în funcțiune cel de al 2-lea accelerator liniar de particule, la eveniment fiind prezent ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Valoarea investiției, care include achiziționarea celui de al 2-lea accelerator și amenajarea buncărului, este de peste 2,1 milioane de dolari, finanțarea fiind asigurată de la Banca Mondială, în cadrul unui program derulat de Ministerul Sănătății.

Galațiul a devenit centru regional în diagnosticarea și tratarea cancerului

Instalarea noului accelerator liniar de particule la spitalul din Galați a fost aprobată în contextul în care la unele specialități medicale spitalul asigură asistența medicală și pentru pacienți din județele învecinate, Brăila, Tulcea, Vaslui și Vrancea, dar și pentru că Facultatea de Medicină din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați pot fi pregătiși specialiștii care să asigure tratamentele pentru un număr foarte mare de pacienți.

Zilnic, medicii de la secția de Radioterapie realizează cu acceleratorul liniar de particule aproximativ 50 de ședințe, iar din 2019, când la spitalul din Galați a fost pus în funcțiune primul accelerator liniar de particule, aici au fost realizate peste 37.000 de ședințe de radioterapie.

„Galațiul este un oraș important, care dincolo de numărul mare de locuitori, are și resursă umană calificată în acest domeniu, iar Facultatea de Medicină din Galați poate să pregătească specialiști și o face pentru ca aceste aparate să poată fi utilizate.

Este importantă această regionalizare, care permite accesul la radioterapie de înalt nivel, lucru care se întâmplă aici. Mă bucur că pacienții au acces la astfel de soluții terapeutice”, a declarat ministrul Alexandru Rafila.

Ministrul Sănătății a mai adăugat că „15 astfel de acceleratoare au fost instalate în țară, în 11 locații, dintre care două sunt instalate deja aici, la Galați”.

Centru regional important în tratarea cancerului

La rândul său, președintele Consiliului Județean (CJ) Galați, Costel Fotea, a declarat că prin instalarea noului echipament Galațiul devine un centru regional important în diagnosticare și tratarea cancerului.

„Mă bucur că am reușit să convingem Ministerul Sănătății să doteze spitalul cu încă un accelerator, astfel încât mai mulți pacienți cu afecțiuni oncologice să beneficieze de ultimele tratamente și inovații tehnologice din domeniul medical.

Radioterapia realizată cu acceleratorul liniar de particule crește foarte mult șansele de vindecare, acesta fiind principalul motiv pentru care am luptat ca Galațiul să devină un puternic centru în domeniul diagnosticării și tratării cancerului”, a declarat președintele CJ Galați.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Horia Constantinescu pleaca de la ANPC

Horia Constantinescu pleacă de la ANPC! ”Am scris o pagină de...

Horia Constantinescu, șeful Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului, a anunțat joi că pleacă din instituție! A fost desemnat candidat PSD la Primăria Constanța. Horia...

Statul își vinde pe nimic partea din UM Drăgășani, deținută până...

Guvernul adoptă azi o Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului si Turismului pe anul...