Mircea Fechet: „Există un grad mai ridicat de producere a fenomenelor hidro periculoase pe râurile din Vaslui și Galați”
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/05/Mircea-Fechet-scaled-e1738235703349-2048x1154-1.jpg)
Există un grad mai ridicat de producere a fenomenelor hidro periculoase pe râurile din județele Vaslui și Galați, pe baza datelor hidrologice, a declarat, duminică, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet.
Mircea Fechet a prezidat ședința extraordinară a Comitetului ministerial pentru situații de urgență (CMSU), constituită ca urmare a avertizărilor emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) și Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA).
„Ca urmare a analizării datelor hidrometeorologice, specialiștii de la ANM și INHGA au decis extinderea avertizărilor. Având în vedere cantitățile de precipitații căzute până acum, dar și a celor prognozate, se impune o monitorizare sporită a situației, mai ales că în Estul țării precipitațiile vor fi însemnate, vor fi cantități mari de apă, vântul se va intensifica și vremea se va răci în continuare. Pe baza datelor avute de hidrologi există un grad mai ridicat de producere a fenomenelor hidro periculoase pe râurile din județele Vaslui și Galați”, a spus ministrul Mediului.
Mircea Fechet: „Autoritățile trebuie să rămână în alertă!”
Potrivit acestuia, autoritățile trebuie să rămână în alertă, în toate zonele de risc semnificativ, mai ales pentru cele afectate de inundații în 2024.
„Primarii trebuie informați astfel încât să știe ce au de făcut, să fie asigurate secțiunile de scurgere, podețele să fie curățate, să știe fiecare ce are de făcut la el în comună. O atenție sporită trebuie acordată bazinului hidrografic al Prutului, iar colegii de la ANAR, din aceste zone, să fie în alertă și pregătiți de intervenții. ANAR va informa prefecții din Vaslui și Galați pentru a ne asigura că aceste două județe, care au fost afectate și anul trecut de inundații, vor trece cu bine de această perioadă dificilă din punct de vedere hidrometeorologic. De asemenea, împreună cu DSU, să ne asigurăm că sunt activate Comitetele Locale pentru Situații de Urgență acolo unde este cazul și că, la nivel local, sunt în alertă”, a cerut ministrul.
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a convocat, duminică dimineață, Comitetul ministerial pentru situații de urgență (CMSU), constituit la nivelul instituției. Ședința extraordinară a fost organizată ca urmare a actualizării avertizărilor meteorologice de Cod galben și Cod portocaliu, transmise de ANM, dar și a avertizării hidrologice realizate de INHGA. La ședință au participat și reprezentanți ai DSU.
Noi coduri portocalii au fost emise astăzi
Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică, o avertizare Cod portocaliu de cantități de apă însemnate, intensificări ale vântului, răcire accentuată până miercuri dimineața, ora 10:00. Astfel, în intervalul 25 mai, ora 10:00 – 28 mai, ora 10:00, în jumătatea de est a țării va ploua însemnat cantitativ și se vor acumula local 40…50 l/mp și pe arii restrânse peste 60…90 l/mp.
ANM a emis, duminică, o nou avertizare Cod portocaliu privind cantități importante de apă de duminică seară până marți dimineață. Astfel, în intervalul 25 mai, ora 20:00 – 27 mai, ora 10:00, în cea mai mare parte a Munteniei, precum și în centrul și sudul Moldovei vor fi ploi importante cantitativ și se vor acumula 50…70 l/mp și izolat peste 80 l/mp.
De asemenea, conform hidrologilor, în intervalul 25 mai, ora 20:00 – 27 mai, ora 16:00, se vor înregistra scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice Olt, Călmățui, Vedea, Argeș, Ialomița, Siret, Prut, râurile din Dobrogea, cu posibile depășiri ale cotelor de apărare.