Mirel Rădoi a anunțat care sunt șansele să continue pe banca tehnică a României: „Nu aruncaţi cu pietre în mine” (Video)

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mirel Rădoi, a declarat, joi seara, în conferinţa de presă de la finalul partidei cu Islanda, scor 0-0, din preliminariile CM 2022, că sunt 51% şanse să nu mai antreneze echipa națională.  

Spun acum că sunt 51% şanse să nu mai continui la naţională. Dar o decizie va fi comunicată după, pentru că foarte multe lucruri se pot întâmpla în perioada asta. Mai avem un meci şi chiar nu vreau să îmi arunc legitimaţia pentru că nici nu o am de foarte mult timp. Merg sigur la meciul din Liechtenstein, nu glumesc. Acum când jucătorii au cea mai mare nevoie eu ce să fac, să-i abandonez? Am fost împreună doi ani şi acum îi las la greu? Nu. Eu ştiu acum prin ce trec ei şi probabil că meciul din seara asta îi va chinui toată viaţa„, a afirmat selecţionerul.

Am avut trei întâlniri cu cei din conducerea federaţiei, iar dacă eu ceream o dublare a salariului cred că era posibil ca federaţia sa intre în faliment. Şi chiar dacă ar fi reuşit să îmi dubleze salariu, acesta nu s-ar fi apropiat suma nici la jumătatea ofertelor pe care le-am avut. Acum nu am nicio ofertă… Dar am avut oferte chiar după meciul cu Armenia şi puteam să plec. Dar eu am crezut că putem aduce lucruri pozitive la echipa naţională. Însă pentru mine nu factorul financiar este primordial”, a declarat Mirel Rădoi.

Selecționerul a menţionat că nu ştie cine ar putea prelua naţionala după plecarea sa, dar a dezvăluit că oficialii FRF vor instala tot un antrenor român.

Nu am o soluţie şi nu cred că va fi o decizie uşoară nici pentru conducerea federaţiei să aleagă un nou antrenor dacă eu nu voi mai continua. Dar din discuţiile pe care le-am avut cu ei în această ultimă perioadă, am înţeles atât din partea preşedintelui, cât şi din partea lui nea Mihai că antrenorul va fi român. Nu ştiu însă cine e. Nu simt că există discuţii în spatele meu, dar şi dacă ar exista ar fi ceva normal pentru că trebuie să se gândească şi ei la viitor. Dacă ei se gândesc deja la un nume, nu ar fi nici o problemă, e ceva normal mai ales că eu am ieşit şi am spus public că vreau să plec„, a mai spus el.

Dacă vorbim de un baraj, consider că naţionala României ar putea să fie acolo. Dar dacă vorbim de participarea la o Cupă Mondială, nu aruncaţi cu pietre în mine, dar România nu ştiu dacă este pregătită. Iar asta am spus şi conducerii federaţiei. Nu cred că în momentul de faţă fotbalul românesc este pregătit pentru prezenţa la o Cupa Mondială. Eu am spus după plecarea lui Cosmin Contra de la naţională că obiectivul realist este calificarea la Campionatul European din 2024. Ne uităm şi la campionatul intern şi vedem că avem o singură echipă în Conference League. Din punctul ăsta de vedere nu ştiu dacă fotbalul românesc merită să fie la o Cupă Mondială. Nu dau în campionatul intern, nu caut scuze, spun doar ce se întâmplă. Pentru că îmi doream şi îmi doresc să ajungem la baraj şi pentru a putea trage în sus echipele de club, pentru ca ele să aibă performanţe cât mai mari în cupele europene. Adică echipa naţională să ajute cluburile pentru că în trecut cluburile avea performanţă şi oarecum trăgeau echipa naţională în sus. Acum ne-am gândit că ar putea fi invers”, a afirmat el.

Per total, nu am arătat ca o echipă care merită să ajungă la barajul de calificare. Am avut momente bune şi poate am fi meritat să câştigăm, dar nu am arătat ca o echipă care ar putea să termine pe locul doi. Pentru că în multe momente am avut o posesie foarte lentă şi nu am reuşit să profităm de spaţiul pe care adversarii ni l-au dat. Nu putem să numim acest egal un semieşec pentru că este un adevărat eşec. Cuvântul după această seară nu poate fi decât ‘dezamăgire’, dar următorul cuvânt, dacă nu vom reuşi să câştigăm în Liechtenstein va fi ‘ruşine’. Aşadar lucrurile sunt simple şi directe. Nu am jucat cu Liechtenstein ca să îmi arunc legitimaţia de antrenor. Iar decizia de a pleca se va lua după aceste două meciuri. Nu regret că am anunţat că plec de la naţională, acum chiar mă gândesc că poate zilele astea au fost prea relaxate şi că poate ar fi trebui să pun şi mai mare presiune pe jucători„, a adăugat selecţionerul.


Rădoi nu mai crede în şansele naţionalei României de a ocupa locul doi al grupei care asigură participarea la baraj deoarece consideră că Macedonia de Nord nu va întâmpina probleme în ultima sa partidă, cea cu Islanda.

Din punct de vedere al şanselor de a merge la baraj îmi e greu să cred că Islanda poate reuşi un rezultat de egalitate în Macedonia de Nord. Pentru că şi în această seară Islanda a avut şase jucători tineri, iar apoi a introdus alţi doi jucători tineri. Aşa că eu cred că Macedonia de Nord nu poate întâmpina vreo problemă din partea Islandei. M-aş bucura, mi-aş dori, mă rog pentru asta, dar nu am prea mari speranţe pentru că vorbim de o echipă foarte bună a Macedoniei şi de o echipă foarte tânără a Islandei, pe care din păcate noi în această seară nu am reuşit să o învingem. Jucătorilor nu am ce să le reproşez pentru că şi-au dorit. Foarte multe lucruri de reproşat le am la adresa mea. Îmi reproşez şi primul 11 şi anumite momente când poate trebuia să reacţionez altfel de pe margine. Vina este a mea, e clar, nu pot să dau vina pe jucători. Pentru că ar fi uşor spun că jucătorii sunt de vină şi am plecat. Dar deciziile majore eu le-am luat, eu am făcut echipa, eu am făcut selecţia, deci nu pot să spun că jucătorii sunt de vină”, a spus el.

Dacă ar fi să fac o comparaţie cu Macedonia de Nord cred că ei în momentul de faţă stau mult mai bine mental decât noi. Din punctul acesta de vedere noi am arătat că suferim şi ne-am clătinat. Problemele acestea le-am avut şi eu ca jucător, nu le au doar cei de acum. E clar, sunt evidente şi nu este doar la fotbal, pentru că am văzut şi la handbal… şi la feminin şi la masculin am văzut ce se întâmplă în momentele decisive. Parcă noi, ca naţie, aşa suntem construiţi, când avem ceva în mână să nu putem să luăm aşa de uşor, trebuie să ne sacrificăm, să suferim, să pierdem ani de zile ca să ne dăm seama de fapt ce am ratat”, a explicat Rădoi.

Echipa naţională de fotbal a României a terminat la egalitate cu selecţionata Islandei, scor 0-0, joi seara, pe Stadionul Steaua din Bucureşti, în Grupa J a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022.

În aceeaşi grupă, Macedonia de Nord a învins în deplasare Armenia, scor 5-0, iar Germania s-a impus cu 9-0 în meciul cu Liechtenstein.

Ultima etapă programează, la 14 noiembrie, partidele Liechtenstein – Romania, Armenia – Germania şi Macedonia de Nord – Islanda, toate de la ora 19.00. Pentru a se califica la baraj, România trebuie să se impună cu Liechtenstein, iar Macedonia de Nord să nu o învingă pe Islanda.

Mai multe articole...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole