Mirel Rădoi este deja istorie la Craiova! Cum s-a ajuns aici? Finanțatorul Mihai Rotaru vine acum cu explicații, iar miercuri cu noul antrenor
Mirel Rădoi este deja istorie la Universitatea Craiova! Meciul de duminică pierdut pe teren propriu, 1-2 cu UTA, a fost ultimul pentru Rădoi la gruparea din Bănie. Tehnicianul de 45 de ani și-a anunțat elevii la vestiare că va pleca de la echipă și nu s-a mai răzgândit, de data asta. Așa că finanțatorul Mihai Rotaru va trebui să caute înlocuitor. Cert ar fi doar că noul antrenor este străin și că miercuri va fi anunțat oficial. Până atunci, Rotaru a ieșit public într-o conferință de presă și a explicat situația de la Craiova.
Rădoi este deja istorie la Craiova! „S-a simțit epuizat emoțional“, susține Rotaru
Inevitabilul s-a produs până la urmă la Universitatea Craiova și Mirel Rădoi a demisionat. Așa că astăzi, principalul acționar al echipei, Mihai Rotaru, a apărut în fața presei cu explicații, alături de managerul sportiv Mario Felgueiras. Rotaru a dezvăluit că a sperat până în această dimineață ca Mirel Rădoi să se răzgândească, dar nu a mai fost cazul, de data asta. Rădoi își luase la revedere de la jucători încă de aseară, după eșecul cu UTA, scor 1-2. Miercuri, Rotaru va anunțat noul antrenor, care va fi străin.
„Prima dată am venit la o conferință cu mult optimism, acum cu mare tristețe. Azi, una dintre jumătăți s-a retras din acest proiect, am venit să anunț ce va urma la echipă. Rădoi și-a luat rămas-bun, am avut o ședință aseară, am crezut în ce va realiza Craiova cu Mirel Rădoi și chiar a reușit să arate ca o echipă de nivel european. Am stat 11 luni împreună, eu îmi doream să stăm doi ani, Mirel a ridicat ștacheta, acum plecăm de la nivelul lui și încercăm să ridicăm“, au fost primele cuvinte ale lui Mihai Rotaru (foto).
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/11/BNR_7865.JPG.jpg)
El a precizat că Mirel Rădoi a plecat de la Craiova din motive emoționale. „Da, au mai fost momente când Rădoi și-a mai luat la revedere de la jucători și mă bucur că l-am întors, a urmat momentul Rapid Viena. Nu sunt dezamăgit, sunt trist, am crezut că acest lucru va funcționa. A funcționat, dar până astăzi, din păcate. Mirel Rădoi a spus că pleacă din motive emoționale, că e epuizat emoțional“, a afirmat Rotaru.
„Sper ca până mâine seară să avem numele noului antrenor. Ne dorim cât mai mult să stăm acolo sus, cred în acest grup, în acest club, să facem performanțe. Am mers pe varianta ca noul antrenor să fie unul străin. Mi-am dorit echilibru, stabilitate, pentru a da consistență și a da o bază solidă lui Mirel să facă performanță. El a făcut performanță, a dus-o acolo sus, dar din păcate s-a retras. Nu puteam să trăim din săptămână în săptămână cu spectrul unei despărțiri. O spun cu mare tristețe. A fost o perioadă frumoasă, am trăit multe bucurii, avem o speranță reală că o să mergem în Europa și că o să realizăm mai multe în perioada următoare“, a adăugat acționarul majoritar al grupării din Bănie.
Care a fost înțelegerea pentru rezilierea contractului
Mihai Rotaru a mai precizat că a existat o înțelegere amiabilă cu Rădoi, în sensul că el a renunțat la drepturile salariale din luna octombrie, care urma să fie achitate pe 15 noiembrie, și la cele opt zile din noiembrie.
„Mirel mi-a spus că regretă, dar că este epuizat emoțional. El a zis că decât să facă rău echipei mai bine pleacă, că nu este în regulă ce se întâmplă. A fost o presiune din toate punctele de vedere, chiar și aseară când am pierdut nu poate nimeni să acuze jucătorii că nu și-au dorit. Este foarte greu pentru mine ca președinte să schimb antrenorii“, a explicat Mihai Rotaru.
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/11/radoi-cu-mihalcea.jpg)
Mihalcea și Rădoi, în meciul dintre Universitatea Craiova si UTA Arad, scor 1-2 © FOTO: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Noul antrenor va fi prezentat miercuri, însă oficialii clubului nu au dorit să dezvăluie vreun nume, precizând doar că nu este niciunul dintre cei vehiculați în presă.
„Ceasul ticăie, nu mai avem două săptămâni, jucătorii se vor reuni miercuri, are timp să îi cunoască. A fost o decizie grea, un antrenor român ar fi cunoscut jucătorii, campionatul, dar la ce ne-am gândit pentru club ar fi să învățăm de la cei mai buni“, a explicat Rotaru, care spune că nu mai vrea să treacă prin astfel de momente.
Rădoi este deja istorie la Craiova. Rotaru: „Toți trebuie să se știe că la Craiova se vrea campionatul, Craiova vrea trofee, iar cine nu poate pleacă acasă“
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/11/BNR_7959.JPG.jpg)
Foto: Remus Badea
Finanțatorul Universității Craiova a anunțat direct că obiectivul este titlul și cine nu își asumă sau simte că este o presiune prea mare poate să plece acasă.
„Prefer să cred că lucrurile vor fi mult mai bune, dorința de victorie e incomensurabilă, și dacă ar fi să mut soarele de pe cer eu cred că o să câștigăm campionatul. Mirel mi-a reproșat că am pus presiunea asta, dar toți trebuie să se știe că la Craiova se vrea campionatul, Craiova vrea trofee, cine nu poate pleacă acasă. Am acționari care zic să îi lăsăm mai ușor, eu vreau performanță și asta voi cere mereu“, a spus Mihai Rotaru.
„Clubul a mai trăit așa ceva, dar eu nu mai vreau, nu mai vreau serii de șapte fără victorie, nu mai vreau nici măcar serii de două fără victorie. Nu ne doream să schimbăm antrenori. (…) Sunt convins că și Mirel Rădoi are regrete, dar mi-a spus că se simte epuizat emoțional, a fost o presiune și pentru el“, a precizat Rotaru, care spune că l-ar readuce pe Mirel Rădoi la Craiova în orice moment.
„Nu va fi niciodată liniste la Craiova! Trăim în Oltenia și asta ne ocupă tot timpul“, a fost concluzia finanțatorului principal al Universității Craiova.
Mirel Rădoi a condus echipa din Bănie din 29 ianuarie 2025, adunând 44 de meciuri, cu 23 de victorii și o medie de 1,77 puncte pe meci. Pentru el, cele 10 luni petrecute la Universitatea sunt un record, la precedentul mandat plecând de la Craiova după patru luni. Nici la FCSB nu a stat prea mult, doar cinci luni.