Mirel Rădoi și-a dat demisia de la Universitatea Craiova și l-a atacat pe Sorin Cârțu

Mirel Rădoi (41 de ani) și-a anunțat demisia de la Universitatea Craiova, după eliminarea din Cupa României.

Gruparea olteană a fost învinsă de FC Argeș, scor 1-2, în grupa D a Cupei României.

Între mine și jucători, indiferent de articolele care au apărut, nu s-a întâmplat nimic. Dacă am avut ceva să le spun, le-am spus. Acum o să le spun jucătorilor. A fost o decizie luată pe moment.

Rezultatele nu sunt consecința unui joc slab. Dacă ne luăm după nea Sorin (n.r. – Sorin Cârțu, președintele Universității Craiova), așa se pare, că sunt consecința unui joc slab. Dacă președintele clubului face evaluări publice de genul ăsta, nu le face cu mine, atunci o să-i predau ID-ul, să vină el înapoi.

Cred că a înțeles greșit mesajul când am zis că o să-l apreciez toată viața pentru momentul în care m-a debutat. De acolo până să ne spună ce să facem noi la antrenamente, în condițiile în care nu ești prezent la antrenament, lucrurile astea n-o să le accept și n-am acceptat de la nimeni!

Cât am fost aici, patru luni, am tot colectat informații, lucrurile care s-au spus. Foarte multe dintre ele au venit din interior. Și atunci, decât să fie o situație implozivă la acest club, mai bine plec eu și toate lucrurile astea se vor lămuri.

Nu e normal! Trebuie să se termine cu lucrurile astea la nivel de club. Pentru că altfel Craiova nu va ajunge niciodată unde și-a propus, să câștige titlul.

Dacă așteptam până în decembrie, nu făceam altceva decât să ne păcălim singuri. Și eu, și echipa, și clubul. Îmi pare rău n-am reușit să ne calificăm în Cupă„, a spus Mirel Rădoi.

Fostul selecționer preluase gruparea olteană la 9 august 2022, iar bilanțul lui este de zece victorii, cinci egaluri și șase înfrângeri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Cine este șeful de serviciu secret care s-a înrolat la AUR

Partidul lui George Simion a început să atragă ca un magnet o serie de rezerviști militari, iar de curând a făcut o achiziție de...

Scandal la Brăila: Primăria acuzată de fraudă cu fonduri europene în...

Primăria Brăila se află în centrul unui scandal major după ce a fost acuzată că a folosit Festivalul Peștelui, un eveniment finanțat din fonduri...