Moarte suspectă la celebrul Stejarii Country Club. Poliția e la fața locului

Publicat: 11 mart. 2021, 20:03, de Ziarul Puterea, în ACTUALITATE , ? cititori
Moarte suspectă la celebrul Stejarii Country Club. Poliția e la fața locului

O persoană a decedat la Country Club Stejarii, iar poliția se află acum la fața locului pentru investigații. Din relatările unor persoane aflate la fața locului, se pare că este vorba de un deces suspect, pentru care se încearcă stabilirea cauzelor.

În jurul orei 19:00 se pare că s-a descoperit o persoană decedată în vestiarul bărbaților de la sala de aerobic și fitness. La scurt timp au ajuns la fașa locului trei mașini de poliție, inclusiv de la Criminalistică.

Surse ale ziarului Puterea.ro au confirmat informația. Este vorba de un bărbat de 51 de ani, pentru care cauza decesului urmează să fie stabilită de Institutul de Medicină Legală Mina Minovici.

Contactată de Puterea.ro, recepția clubului Stejarii nu a confirmat că ar fi avut loc vreun eveniment. Ziarul Puterea.ro a contactat și Poliția, de la care urmează să primim un punct de vedere oficial.

UPDATE Surse ale Puterea.ro au declarat că este vorba de un cetățean american, militar în armata SUA.