Mobilizarea taximetriștilor, după greva salariaților STB. Peste 1400 de mijloace de transport n-au ieșit pe traseu, joi dimineață

Circulația în Capitală este grav afectată de greva salariaților de la Societatea de Transport Bucureşti (STB), în condițiile în care peste 1.400 de mijloace de transport (autobuze, tramvaie, troleibuze) nu au ieșit pe traseu. Taximetriștii, în schimb, s-au mobilizat la maximum pentru a asigura transportul în București, fiind chemați la muncă chiar și cei aflați în concediu.

Apelul a fost lansat de către Asociaţia pentru Drepturile Taximetriştilor Independenţi (ADTI), care a mobilizat toţi membrii săi aflaţi în perioada de repaos ori în concediu pentru a face un efort şi să rămână pe traseu, astfel încât să fie mărită capacitatea de transport în Bucureşti, după cum se arată într-un comunicat al asociației.

 „Înţelegem situaţia angajaţilor Societăţii de Transport Bucureşti (STB,) motiv pentru care ADTI a stabilit să vină în sprijinul cetăţenilor care utilizau în mod curent mijloacele de transport de suprafaţă ale STB, oferind o alternativă de transport pe toată perioada protestului”, se arată în comunicat.

În dimineaţa zilei de joi, STB nu a scos niciun vehicul pe traseu ca urmare a unui protest al salariaţilor.

„Greva este ilegală şi vom sesiza tribunalul pentru suspendarea ei”, a declarat directorul general al STB, Adrian Criţ, într-o conferinţă de presă.  

Citește și Cine este directorul Adrian Criț căruia i se cere demisia de către angajații STB

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Petrecere PORNO de 8 Martie în cel mai luxos club din...

Mai multe doamne și domnișoare din lumea politică și din lumea de business a Bucureștiului au petrecut într-un club luxos alături de un bărbat...

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...