Moda de la Londra înfurie guvernul elen

Publicat: 18 feb. 2024, 18:45, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în Internațional , ? cititori
Moda de la Londra înfurie guvernul elen

Săptămâna modei de la Londra a reușit să înfurie Grecia. După ce un designer și-a pus modelele să treacă în fața celebrei frize din Partenonul din British Museum, ministrul grec al Culturii, Lina Mendoni, a declarat:„Este o lipsă de respect pentru capodoperele sculptorului Fidias!”.

Ministrul elen al Culturii, Lina Mendoni, a reacționat cu furie la o prezentare de modă din Săptămâna Modei de la Londra în fața celebrei frize din Partenon, aflată la British Museum. „Prin organizarea unei defilări de modă în sălile în care sunt expuse sculpturile din Partenon, Muzeul Britanic demonstrează încă o dată că nu are niciun respect pentru capodoperele sculptorului Fidias”, a spus Mendoni sâmbătă seară.

Designerul Erdem Moralioglu a ales expoziția pieselor din friza Partenonului de la British Museum pentru o prezentare de modă din colecția brandul său, Erdem.Creațiile prezentate sunt inspirate de cântăreața greacă Maria Callas și vestimentația ei de la premiera  operei „Medea”, în 1953.

„Conducerea Muzeului Britanic trivializează și insultă nu numai monumentul, ci și valorile universale pe care le transmite”, a acuzat Mendoni. „În plus, condițiile de expunere și depozitare a frizelor din Galeria Duveen au făcut ca sculpturile să continue să se deterioreze. Este timpul ca aceste capodopere sculpturale furate și abuzate să strălucească în lumina Aticii”, a continuat ea.

Încă de la începutul secolului al XX-lea, Grecia a cerut restituirea mai multor fragmente din templul Partenon, care în antichitate era dedicat zeiței Atena. Grecia încearcă de zeci de ani să obțină returnarea celor 56 de frize care se află la British Museum din Londra. Componentele frizei Parthenon, lungi de 75 de metri au fost demontate de pe exteriorul templului Partenon, aflat pe Acropole din Atena, la începutul secolului al XIX-lea, în numele ambasadorului britanic de atunci, Lord Elgin, Ele au fost aduse în Marea Britanie în acord cu Imperiul Otoman, care pe atunci stăpânea Grecia.

Atena consideră frizele de marmură ca fiind furate, în timp ce Londra susține că au fost achiziționate legal.