Mogulul de la Antene a devenit student la 73 de ani la o facultate importantă

Publicat: 19 sept. 2020, 16:30, de Ramona Feraru Kim, în ACTUALITATE , ? cititori
Mogulul de la Antene a devenit student la 73 de ani la o facultate importantă

Cunoscutul om de afaceri și patron de presă Dan Voiculescu a luat o decizie surprinzătoare, dată fiind vârsta înaintată pe care o are. A devenit student.

Dan Voiculescu, 73 de ani, căruia I se mai spunea și „Varanul” s-a înscris la Facultatea de Teologie Ortodoxă, unde a susținut astăzi a doua probă.

Conform informațiilor Capital, cunoscutul om de afaceri s-a înscris la facultatea de Teologie Ortodoxă din București, secția Asistență Socială, unde a susținut ieri prima probă, și anume Interviul de Aptitudini socio-umane.

Dan Voiculescu a fost declarat „admis” la această probă, iar în cursul acestei dimineți a susținut examenul la Teologie Dogmatică, care este un examen scris, fiind considerat proba de specialitate.

Secția de Asistență Socială a Facultății de Teologie este destinată celor care vor să activeze în sectorul social și filantropic.

Dan Voiculescu deține o fundație caritabilă prin care derulează programe de asistență socială, acesta fiind, probabil, motivul pentru care patronul trustului Intact, care deține Antena 1 și Antena 3, a decis să ia o astfel de decizie la vârsta de 73 de ani.

A înființat prima fundație

Dan Voiculescu este un om de afaceri și politician român care în anul 1990, a înființat Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, cu scopul de a contribui la dezvoltarea capitalului uman al țării, prin sprijinirea copiilor și tinerilor talentați din diverse domenii de activitate,” se arată pe site-ul fundației.

10 ani de închisoare

Condamnat la 10 ani cu executare pentru infracțiuni cercetate de DNA, Dan Voiculescu iese din închisoare după aproape 3 ani pentru că a scris multe cărți și era bolnav.

Astfel, magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis că Dan Voiculescu, condamnat la zece ani de închisoare în dosarul ICA, poate fi eliberat condiţionat, potrivit News.ro.

Dan Voiculescu a fost internat sub pază la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, iar surse medicale au declarant atunci că este posibil ca el să fie externat.

Tribunalul Bucureşti a judecat solicitarea lui Dan Voiculescu de eliberare condiţionată, avocatul acestuia susţinând că omul de afaceri nu a plătit prejudiciul deoarece are averea sechestrată, iar ANAF nu a vândut niciun imobil pentru a recupera paguba.