Ministrul Transporturilor: Moldova va beneficia „în mare măsură” de investiții în infrastructură

Moldova va fi printre principalii beneficiari ai noilor programe de infrastructură rutieră din România, susține Lucian Bode, ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.

Criticat într-o emisiune electorală pentru faptul că nu există autostrăzi în Moldova și pentru că se folosește statistic de centurile ocolitoare ale unor orașe, contabilizându-le la autostrăzi, ministrul a răspuns că o mare parte din cele 8 miliarde de euro destinate de anul viitor infrastructurii vor deservi provincia istorică din estul țării.




În emisiunea de joi seară, de la postul B1TV, Bode a menționat Autostrada Unirii (Tg. Mureș – Tg. Neamț – Iași – Ungheni), Autostrada Nordului (Satu Mare – Bistrița – Suceava) și autostrada A13 Bacău – Brașov drept proiecte ce vor asigura infrastructura lipsă.

Toate aceste autostrăzi despre care am vorbit sunt necesare pentru Moldova și sunt complementare, nu sunt în competiție unul cu celălalt. Dacă este să ne referim la Autostrada Unirii, A8, este un proiect pe care l-am susținut din Parlament și pe care îl susțin și din postura de ministru. Suntem în etapa în care s-au depus trei oferte pentru studii de fezabilitate și proiect tehnic astfel încât, după ce realizăm această etapă, să scoatem la licitație doar execuția acestui tronson, și mă refer la tronsonul Tg. Neamț – Iași – Ungheni, pentru că între Tg. Mureș – Tg. Neamț avem tronsonul montan de aproape 200 de km și suntem în etapa studiilor de fezabilitate, geotehnice. La mijlocul anului viitor vom finaliza această etapă și vom scoate la licitație, pe fonduri europene”, a anunțat Bode.

Ministrul a mai adăugat că nu știe dacă A8 se va scoate integral sau pe tronsoane la licitație, dar a anunțat că ar putea fi îndeplinite condițiile astfel încât procedurile să fie demarate la mijlocul lui 2021.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Austria este una dintre țările care se opune ca România să adere la spațiul Schngen SURSA FOTO: https://www.schengenvisainfo.com/

Ce a cerut Austria ca România să intre în Spațiul Schengen

Refuzul categoric al Austriei de a intra România în Spațiul Schengen ascunde o mulțime de interese economice și financiare uriașe. Potrivit informațiilor noastre provenite din...

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...