Moșii de vară – cea mai importantă sărbătoare de pomenire a morților

Publicat: 07 mai 2025, 14:45, de Patrisia Brătan, în ACTUALITATE , ? cititori
Moșii de vară - cea mai importantă sărbătoare de pomenire a morților
sursa foto: Creștin Ortodox

Moșii de vară, celebrați anul acesta pe 7 iunie, cu o zi înainte de Rusalii, aduc în prim-plan tradiția românească a pomenirii morților.

Pachetele pentru Moșii de vară

În data de 7 iunie, credincioșii merg la biserică la slujbă, acolo unde vor aprinde lumânări pentru cei dragi care nu mai sunt în viață. Potrivit tradiției, cel mai bine este ca pachetele pe care le împarți să conțină: colivă, vin, sarmale, pilaf sau mere. La fel de bine primite sunt și prosoapele, paharele sau diverse obiecte de uz casnic, precum vasele de lut sau de ceramică. Neapărat, pachetele date de pomană trebuie să fie însoțite de lumânări aprinse.

Sărbătoarea mai este cunoscută și sub denumirea de Sâmbăta Morților. Așa cum este denumită, ziua de 7 iunie 2025 fi dedicată celor dragi, care au trecut în neființă. De Moșii de vară, se spune că cei adormiți coboară pe pământ printre cei vii. Astfel, este bine de știut se împart pachete cu mâncare pe care o cer persoanele care nu mai sunt în viață. Tocmai de aceea, este foarte important ca pomana oferită în această zi să fie din suflet.

Tradiții in Sâmbăta Morților

În Sâmbăta morților, în biserici se predică slujbe, iar preoții citesc Sfânta Liturghie. În curțile lăcașelor de cult se oficiază parastase, unde se împart pachete către cei nevoiași. Se spune că de Sâmbăta morților nu este bine să muncești, să speli sau să gătești. Cine nu respectă această tradiție, deranjează sufletele celor morți.

Totodată, se spune dacă nu oferi pomană de Moșii de vară, cei din lumea de dincolo vor suferi. Credincioșii respectă cu sfințenie aceste tradiții și oferă pachete în fața bisericilor anual.