Moțiunea simplă împotriva ministrului Muncii a fost respinsă

Publicat: 07 mart. 2023, 12:52, de Cezar Amariei, în ESENȚIAL , ? cititori
Moțiunea simplă împotriva ministrului Muncii a fost respinsă
Marius Budai

Nicio emoție pentru ministrul Muncii, social – democratul Marius Budăi, la votul pentru moțiunea simplă depusă împotriva sa: Camera Deputaţilor a respins, marţi, inițiativa cu o largă majoritate.

Moţiunea simplă, intitulată „Marius Budăi – ministrul salvării pensiilor speciale” şi depusă de 56 de parlamentari de la USR şi neafiliaţi aparţinând Partidului Forţa Dreptei, a fost dezbătută în plen luni.

Marți s-au înregistrat 86 voturi pentru, 177 contra, două abţineri iar patru deputaţi nu au votat.

Noua lege a pensiilor, motiv de dispută

Principalul reproș adus ministrul Muncii se referă la faptul că Guvernul nu taie pensiile speciale.

„Până la finalul lunii martie 2023, ar trebui adoptată noua Lege a Pensiilor, conform jalonului 214 din PNRR. Ministerul Salvării Pensiilor Speciale încă nu a trimis legea în Parlament, deci termenul va fi cu siguranță ratat.

Oricum, aplicarea noii legi nu poate avea loc mai repede de 2024 pentru că nu s-a încheiat digitizarea dosarelor de pensie făcută de Casa Națională de Pensii Publice, care a cerut și a primit păsuire de încă 8 luni”, a reproșat luni deputatul USR Cristian Seidler, unul dintre semnatarii moțiunii.

„De ce nu ați intervenit public deloc, domnule Marius Budăi, referitor la prevederile privind pensiile speciale adoptate în Legea privind statutul magistraților, recent intrată în vigoare, și care depășesc cu mult protecția dată de deciziile CCR.

Încercați să vă dați bine pe lângă cei care vă cercetează și condamnă penal, membri ai clanului politic.

Și cel mai important, de ce ați trimis Parlamentului – chiar și cu întârziere – un proiect de lege vădit neconstituțional, care nu trece nicio pensie specială pe contributivitate, cosmetizează doar niște detalii și salvează în fapt pensiile specialilor”, a mai spus de la tribuna parlamentului Cristian Seidler.

În replică, ministrul Muncii a arătat că proiectul de lege este deja în forul legislativ, cu tot cu observațiile Băncii Mondiale

„Proiectul de lege transmis Parlamentului privind pensiile de serviciu respectă criteriile din PNRR, crește vechimea, crește vârsta de pensionare, scad acele pensii care depășesc salariul din activitate și, fără îndoială, că vom transmite și celelalte recomandări ale Băncii Mondiale și ale Comisiei Europene care să asigure o mai bună echitate între pensiile de serviciu și pensiile din sistemul de contributivitate, iar toți miniștri de linie vor veni cu aceste precizări”, a transmis Budăi, în replică.