Motorina țopăie la pompă, Bolojan ridică din umeri. Statul încasează, românul controlează doar portofelul propriu

Motorina s-a ieftinit duminică după reducerea accizei, apoi a trecut din nou de 10 lei în unele stații. Ilie Bolojan ne-a explicat că statul nu poate controla lucrurile care nu depind de el. Corect. Numai că taxele depind de stat, rezervele depind de stat, supravegherea pieței depinde de stat, iar pregătirea pentru criză tot de stat depinde.

Guvernul nu poate controla războiul. Dar poate controla măsura în care fiecare război devine pretext fiscal la pompa românului.

Ieftinirea de duminică, oboseala de luni

Duminică, motorina standard coborâse în București la 9,99 lei litrul, după o reducere de aproximativ 68 de bani produsă de diminuarea temporară a accizei.

Luni, media națională ajunsese deja la aproximativ 10,16 lei, cu cinci bani peste ziua precedentă și cu 60 de bani peste nivelul de acum o lună.

Un plin de 50 de litri costă peste 500 de lei.

Datele centralizate la nivel național confirmă reluarea creșterii.

Reducerea accizei este valabilă doar între 16 și 31 august.

Două săptămâni de calm administrativ, după care cetățeanul se poate întoarce regulamentar la panică.

Bolojan nu poate controla ce nu controlează

Întrebat despre noua scumpire, Ilie Bolojan a livrat această bijuterie explicativă:

„Oricât ne-am dori, nu avem cum să controlăm lucruri care nu pot fi controlate de noi.”

Este adevărat și profund.

Guvernul nu poate controla nici rotația Pământului, nici mareele, nici temperamentul petrolului mondial.

Numai că românul nu l-a întrebat pe Bolojan de ce există războaie, ci de ce statul său intră în fiecare criză energetică descoperit, nepregătit și cu mâna întinsă după TVA.

Premierul a invocat războiul din Ucraina, tensiunile din Orientul Mijlociu, logistica și piețele internaționale.

Explicațiile sale descriu mediul extern. Nu explică neputința internă.

Unde sunt măsurile pregătite în vremurile bune?

Întrebarea societății rămâne simplă: ce a făcut statul când petrolul era ieftin și aprovizionarea funcționa?

Rezervele strategice nu sunt, juridic și economic, un depozit comercial din care Guvernul scoate motorină pentru a ieftini plinul în weekend.

Ele sunt destinate întreruperilor grave de aprovizionare.

Dar tocmai această limitare obligă statul să aibă alte mecanisme:

contracte de aprovizionare diversificate,

monitorizarea stocurilor comerciale,

o formulă fiscală anticriză,

controale serioase ale adaosurilor

și intervenții anunțate înainte ca prețul să sară.

În locul unei politici avem improvizația recurentă:

reducem puțin acciza, așteptăm reacția benzinăriilor și sperăm ca piața să manifeste patriotism.

TVA crește odată cu necazul

Când prețul carburantului crește, încasarea nominală din TVA urcă și ea.

Statul câștigă mai mult din fiecare litru scump, chiar dacă ulterior poate pierde prin scăderea consumului și încetinirea economiei.

Bolojan susținea în martie că „niciun ban” încasat suplimentar din TVA nu va rămâne în pușculița statului.

Recunoștea, implicit, că statul are tot interesul să lase liber dezmățul distribuitorilor.

Promisiunea a fost făcută public. Cetățeanul ar merita acum un bilanț: cât s-a încasat suplimentar, unde au fost transferați banii și cât s-a întors efectiv în reducerea prețului?

Altfel, avem doar contabilitate pe speaker.

Ultimii la puterea de cumpărare

România nu mai poate invoca prețul nominal ceva mai mic decât în câteva state occidentale.

La un salariu mediu, românul putea cumpăra în iunie aproximativ 608 litri de carburant, față de 631 în Ungaria, 681 în Bulgaria și 766 în Letonia.

Era ultimul loc din UE la acest indicator.

Comparația raportată la venituri arată povara reală.

Carburantul nu este un moft.

Intră în costul alimentelor, transportului, construcțiilor și serviciilor. Când motorina se scumpește, întreaga economie primește factura.

Statul controlează doar ridicatul din umeri

Bolojan are dreptate într-un sens îngust: România nu stabilește cotația petrolului.

Dar Guvernul stabilește taxele, momentul intervenției, regulile pieței și gradul de pregătire.

După luni de scumpiri, o reducere pentru cincisprezece zile nu este politică economică.

Este un Algocalmin fiscal administrat unei economii cu febră.

Iar explicația că nu putem controla ceea ce nu controlăm nu este răspuns de premier.

Este constatarea omului care privește pompa împreună cu noi, doar că el o face din mașina de serviciu.

Iar modul în care ”distribuitorii” naționali nu reușesc niciodată să se aprovizioneze ieftin și să scadă prețurile în funcție de ”captură”… este marele mister al carburanților vânduți în România.

Gașca asta de șmecheri se aprovizionează isteț, numai când e cel mai scump, fiindcă… e război, frate!! Și, cumva, vezi bine, nu au cum să vândă decât foarte scump fiindcă nu ar fi normal să le nu le iasă și lor ceva, acolo.

Iar noi înghițim această mascaradă jalnică în loc să facem naibii, o dată, o grevă de pompă. Așa, cam vreo 7 zile. Până când ajung la disperare toți.