Directorul BVB: Multe companii listate nu au niciun interes în a comunica cu investitorii

Publicat: 30 ian. 2023, 16:31, de Aurel Drăgan, în ESENȚIAL , ? cititori
Directorul BVB: Multe companii listate nu au niciun interes în a comunica cu investitorii
BVB

Foarte multe companii nu au interes în a comunica cu investitorii, iar o provocare pe viitor constă în activarea acestor companii, a declarat, joi, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Adrian Tănase, la evenimentul de lansare a rezultatelor Vektor 2022, organizat de Asociaţia Română pentru Relaţia cu Investitorii (ARIR), împreună cu BVB.

O să-i vedem astăzi pe campionii comunicării cu investitorii. Adică companiile care au luat note de 10. Cum am zis, este un semnal. Nu înseamnă că aceste companii comunică perfect, însă este un semnal pe care îl dăm în ceea ce priveşte calitatea acestor comunicări.

Un alt semnal pe care îl avem este că sunt foarte multe companii care nu au interes practic, şi vedem din cauza acestor note, nu au interes în a comunica cu investitorii. Avem pe viitor două provocări în ceea ce priveşte comunicarea cu investitorii: să îmbunătăţim criteriile şi să impunem o anumită evoluţie în comunicarea cu investitorii de la an la an şi o să vedem cum arată şi ce se modifică în criteriile ARIR pentru anul 2023.

După cum ştiţi, scorul Vektor este într-o continuă schimbare în ceea ce priveşte metodologia pentru că încercăm să impunem un anumit progres în cadrul companiilor noastre. Aceasta este una dintre provocările pe care le vom avea în mod continuu de acum încolo.

A doua provocare este să activăm practic companiile care nu au interes în a comunica cu investitorii. Să le activăm astfel încât să vedem scoruri din ce în ce mai bune şi în partea de jos a clasamentului. Avem mai mulţi campioni, avem 16 companii anul acesta cu nota 10, plus două de pe AeRO, dar avem şi foarte mulţi care nu comunică şi nu progresează în această direcţie„, a spus Adrian Tănase.

El a menţionat că media pe 2022 este mai proastă decât cea pe 2021.

Evaluare pentru 111 companii

ARIR (Asociaţia Română pentru Relaţia cu Investitorii), promotorul conceptului de Relaţia cu Investitorii (IR), publică luni rezultatele Vektor, indicatorul comunicării cu investitorii pentru companiile listate, conform unui comunicat al organizaţiei. Astfel, 80 de companii din Piaţa Principală şi 31 de companii din Piaţa AeRO (companiile din indicele principal al pieţei, BETAeRO) au fost evaluate după metodologii diferite, adaptate aşteptărilor investitorilor activi în fiecare din cele 2 pieţe.

Indicatorul Vektor, unic în pieţele din regiune, calculat de ARIR pentru a 4-a oară, a atras deja atenţia internaţională şi va răspunde tot mai mult aşteptărilor investitorilor locali şi internaţionali. Guvernanţa corporativă şi comunicarea cu investitorii sunt piloni ai dezvoltării sustenabile a pieţei de capital şi ne bucură interesul în creştere al companiilor listate la BVB pentru a se alinia celor mai bune practici.

ARIR acordă asistenţă permanentă companiilor interesate de conformare, organizăm webinarii tematice susţinute de specialişti din piaţa de capital şi autorităţi. Prin formarea Comisiei care revizuieşte metodologia Vektor setăm bazele unui dialog mai strâns cu investitorii şi analiştii„, a declarat Daniela Şerban, Preşedinte şi cofondator ARIR.

În Piaţa Principală, din 80 de companii evaluate, 16 au obţinut Vektor 10, în baza unei metodologii ce cuprinde 12 criterii, care a inclus anul trecut criterii privind încurajarea creşterii ponderii evenimentelor dedicate investitorilor, includerea politicilor solicitate de investitori, cum ar fi politica de dividende, precum şi introducerea de instrumente digitale pentru interacţiunea cu piaţa.

Media indicatorului Vektor pentru toate companiile este 4,3 (4,9 în 2021), iar a companiilor din categoria premium este de 8,5 (8,6 în 2021), rezultate în scădere la nivel de piaţă având în vedere schimbarea metodologiei faţă de anul anterior. În ceea ce priveşte companiile din indicele BET, media indicatorului Vektor pentru aceste companii este 9,4 (9,2 în 2021), remarcându-se o creştere faţă de anul 2021.

În premieră, pentru companiile din BETAeRO, două companii din 31 evaluate au obţinut Vektor 10 pentru comunicarea cu investitorii. Media Vektor pentru companiile din BETAeRO este 5,3.

Comisie cu 12 membri

Pentru 2023, ARIR a format o comisie formată din 12 membri care a revizuit metodologia Vektor pentru Piaţa Principală. Membrii comisiei sunt: Adrian Tănase, directorul general Bursa de Valori Bucureşti; Cristian Istrătescu, antreprenor şi investitor piaţa capital şi imobiliare; Dan Dascăl, director general adjunct BT Asset Management; Daniela Şerban, preşedinte ARIR; Dragoş Manolescu, director adjunct OTP Asset Management; Ioana Pop, head of frontier markets, Wood & Company; Irina Răilean, head of research, BT Capital Partners; Istvan Sarkany, investitor la BVB, administrator al grupului Investitori Fără Frontiere; Răzvan Mihăescu, investitor la BVB; Răzvan Raţ, director general adjunct, BRK Financial Group; Răzvan Rusu, portfolio manager, Allianz Pensii; Valentin Cudric, director Finanţe Corporative, TradeVille.

Pe piaţa principală, companiile care au obţinut Vektor 10 la evaluarea din 2022 sunt: Antibiotice, Aquila, Banca Transilvania, BRD, Bursa de Valori Bucureşti, Farmaceutica Remedia, Impact Developer&Contractor, MedLife, OMV Petrom, One United Properties, Purcari, Nuclearelectrica, Romgaz, Electrica, Sphera Franchise Group, TeraPlast.

Companiile care au obţinut Vektor 9,5 la evaluarea din 2022 sunt: Digi Communications, Transgaz, Transilvania Investments, BRK Financial Group.

Companiile care au obţinut Vektor 9 la evaluarea din 2022 sunt: Alro, Bittnet Systems şi Fondul Proprietatea.

Pe piaţa AeRO, companiile care au obţinut Vektor 10 la evaluarea din 2022 sunt: 2Performant şi Norofert, iar cele care au obţinut Vektor 9 la evaluarea din 2022 sunt: 2B Intelligent Soft, Holde Agri Invest, Roca Industry, Safetech Innovations, Softbinator Technologies.

Metodologia dezvoltată de ARIR

Cele mai îndeplinite criterii de către companiile din Piaţa Principală, conform metodologiei Vektor 2022 sunt: criteriul 9 care solicită existenţa secţiunii de guvernanţă corporativă şi criteriul 10 care solicită prezentarea consiliului de administraţie şi a conducerii executive, criterii îndeplinite de mai mult de jumătate dintre companiile evaluate. La polul opus doar 23 de companii din 80 respectă criteriul 7 care solicită participarea la conferinţe cu investitorii şi analiştii.

Cele mai îndeplinite criterii de către companiile din Piaţa AeRO sunt: criteriul 5 care solicită utilizarea instrumentelor digitale pentru prezentarea rezultatelor financiare şi criteriul 1 care solicită date de contact pentru IR, îndeplinite de aproximativ 80% din companii. Criteriul care a fost îndeplinit de cel mai mic număr de companii este criteriul 6 care solicită organizarea teleconferinţelor cu investitorii.

Revizuirea procesului de calcul şi a rezultatelor Vektor a fost efectuată de către Mazars, una dintre cele mai mari companii de audit şi consultanţă în afaceri din lume, prezentă în aproximativ 100 de ţări şi teritorii, care deţine o experienţă de 28 de ani pe piaţa din România.

Indicatorul Vektor a fost calculat de către ARIR pentru prima dată în 2019 şi este publicat anual pentru a evalua comunicarea companiilor cu investitorii. Metodologia a fost elaborată de ARIR în colaborare cu un grup extins de specialişti locali şi internaţionali (analişti financiari, profesionişti în IR, consultanţi şi profesori), în linie cu aşteptările investitorilor instituţionali şi individuali.