Naomi Campbell a născut un băiat, la 53 de ani: „Niciodată nu este prea târziu”

Publicat: 30 iun. 2023, 23:59, de Aura Bănescu, în LIFESTYLE , ? cititori
Naomi Campbell a născut un băiat, la 53 de ani:

Naomi Campbell a născut un băiat, la doar doi ani după ce a adus pe lume o fetiță. Supermodelul de 53 de ani a dezvăluit pe rețelele sociale că este în al nouălea cer că a reușit să înfăptuiască din nou miracolul de a da naștere unui suflet.

Daily Mail scrie că bebelușul s-a născut sâmbătă, 24 iunie, iar familia, prietenii apropiați și colegii de serviciu ai lui Naomi l-au cunoscut deja pe micuț.

Micuțul meu drag, să știi că ești prețuit peste măsură și înconjurat de iubire din momentul în care ne-ai onorat cu prezența ta. Un adevărat dar de la Dumnezeu, binecuvântat! Bun venit Babyboy. Niciodată nu este prea târziu să devii mamă”, a scris vedeta pe Instagram, alături de o fotografie cu micuțul.

Se speculează, de asemenea, că topmodelul va crește singură copilul, împreună cu fiica sa de doi ani. O sursă a declarat: „Naomi este o femeie foarte puternică. Este ceea ce și-a dorit dintotdeauna. Este foarte fericită. Este atât de încântată să îi ofere fetiței sale un frate. Așteaptă cu nerăbdare anii care vor urma cu atâta mândrie”.

Mai multe vedete, printre care Donatella Versace, Claudia Schiffer și Ivanka Trump, au felicitat-o pe mămică.

În mai 2021, Naomi Campbell anunța că a născut o fetiță, eveniment pe care l-a caracterizat ca o „binecuvântare”.

Într-un interviu acordat revistei British Vogue un an mai târziu, modelul a insistat că fiica sa nu a fost adoptată. Ea nu a dezvăluit metoda prin care fiica ei a venit pe lume, dar în urmă cu patru ani a precizat că știința i-a oferit posibilitatea de a-și întemeia o familie „oricând dorește”, sugerând că înclina să apeleze la o mamă-surogat.