NASA va lansa Codexul lunar, o capsulă a timpului cu artă contemporană

Publicat: 01 aug. 2023, 16:32, de Alice Gherman, în ACTUALITATE , ? cititori
NASA va lansa Codexul lunar, o capsulă a timpului cu artă contemporană

Codexul lunar este o capsulă a timpului ce conține o arhivă multimedia cu lucrările de artă contemporană, poezie și artefacte ce ilustrează viața pe Terra la acest moment. Capsula va fi lansată de NASA cu ajutorul unei rachete fără pilot și va fi instalată pe Lună.

Colecție de artă digitalizată, Codexul Lunar se dorește a fi o mărturie a creativității umane, lansată în spațiu pentru ființele din viitor.

Codexul conține lucrări de artă contemporană, poezii, reviste, muzică, film, podcasturi și cărți a nu mai puțin de 30.000 de artiști, scriitori, muzicieni și realizatori de film din 157 de țări. Colecția este creația lui Samuel Peralta, un fizician pasionat de arte și științe, mare colecționar de artă contemporană și președintele executiv al companiei de media și tehnologie Incandence, din Toronto, Canada.

Peralta vede proiectul Lunar Codex ca „un mesaj într-o sticlă către viitor, astfel încât călătorii care găsesc aceste capsule ale timpului să poată descoperi o parte din bogăția lumii noastre de astăzi”, după cum a declarat pentru Designboom.com.