NATO: Este începutul unui nou capitol de cooperare

Publicat: 21 ian. 2021, 06:30, de Aurel Drăgan, în Internațional , ? cititori
NATO: Este începutul unui nou capitol de cooperare

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că instalarea lui Joe Biden la Casa Albă reprezintă „începutul unui nou capitol” şi a evidenţiat că doreşte să menţină o cooperare strânsă cu noul preşedinte american.

„O NATO puternică este bună atât pentru America de Nord, cât şi pentru Europa, dat fiind că niciunul dintre noi nu poate aborda singur dificultăţile cu care ne confruntăm. Astăzi este începutul unui nou capitol şi aştept cu nerăbdare cooperarea noastră strânsă!”, a scris Stoltenberg pe contul său de Twitter.

Totodată, într-un comunicat de presă, şeful NATO a subliniat că legătura dintre SUA şi Europa „este baza securităţii noastre”.

„Timp de mai bine de 70 de ani, alianţa noastră transatlantică a garantat libertatea, pacea şi securitatea popoarelor noastre. Leadership-ul Statelor Unite continuă să fie esenţial, în timp ce acţionăm împreună pentru a ne proteja democraţiile, valorile şi ordinea internaţională bazată pe norme”, a apreciat Stoltenberg.

Secretarul general al NATO a mai spus că aliaţii trebuie să rămână uniţi pentru „a aborda consecinţele asupra securităţii ce rezultă din ascensiunea Chinei, ameninţarea terorismului, inclusiv în Afganistan şi Irak, şi o Rusie mai fermă”.

„Niciunul dintre noi nu poate face faţă singur acestor provocări, însă împreună în NATO reprezentăm un miliard de oameni şi jumătate din forţa militară şi economică a lumii”, a constatat Stoltenberg, care şi-a exprimat speranţa că va conlucra strâns cu Biden şi că va avea prilejul să-i ureze bun venit la summitul NATO de la Bruxelles din acest an.

Geoană: Aștept să lucrăm împreună

O Americă unită în interior şi implicată în NATO, Europa şi în lume reprezintă o garanţie pentru pacea, democraţia, securitatea şi prosperitatea noastre comune, afirmă secretarul general adjunct al Alianţei Nord-Atlantice, Mircea Geoană.

„Joe Biden devine al 46-lea preşedinte al Statelor Unite, după o ceremonie de învestitură şi un discurs demne de prima democraţie a lumii. O Americă unită în interior şi implicată în NATO, Europa şi în lume reprezintă o garanţie pentru pacea, democraţia, securitatea şi prosperitatea noastre comune. Aştept cu plăcere să lucrăm împreună cu nouă administraţie pentru reconfirmarea, întărirea şi aprofundarea relaţiei transatlantice”, a scris Mircea Geoană, miercuri seara, pe pagina sa de Facebook, după ceremonia de învestitură de la Capitoliu.