NATO între două focuri: apelul lui Mark Rutte și spectrul unui război global

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a ieșit astăzi în fața lumii cu o declarație care clatină busola strategică a Occidentului: „Este crucial ca aliații NATO, inclusiv Statele Unite, să acționeze chiar în acest moment pentru dezescaladare.”
Declarația, făcută la Stockholm alături de premierul suedez Ulf Kristersson, vine la doar câteva ore după ce Israelul a lansat un atac aerian devastator asupra Iranului, vizând capitala Teheran și instalațiile nucleare de la Natanz. Printre victime se numără generalul Hossein Salami, șeful Gardienilor Revoluției și o piesă-cheie în doctrina de apărare iraniană.

Intervenție sau prudență?

Dar cuvintele lui Rutte nu sunt doar o chemare la calm. Ele trădează un paradox strategic: NATO vrea dezescaladare, dar e prinsă între aliatul său cel mai apropiat – Israelul – și o republică islamică ce amenință cu „răspuns fără limite”. Asta, în timp ce SUA – motorul alianței – se zbate între sprijinul ferm pentru Israel și nevoia vitală de a evita o conflagrație regională.

NATO, nealiniată formal dar aliniată emoțional

Deși Israelul nu este membru NATO, statutul său de partener strategic apropiat al multor membri (în special al SUA, dar și al unor țări europene) creează o presiune morală și diplomatică imensă asupra alianței. La fiecare atac asupra Israelului, ochii se îndreaptă spre Bruxelles, unde se așteaptă, dacă nu o reacție militară, măcar o atitudine fermă.

Dar în cazul de față, nu Iranul a început ostilitățile, ci Israelul. Și asta schimbă totul.
Rutte o spune pe șleau: „Aceasta a fost o acțiune unilaterală a Israelului”. Altfel spus, Israelul nu a invocat nici un articol 5, nu a cerut ajutor, ci a acționat din proprie inițiativă, fără consultarea formală a NATO. Asta creează o fisură de poziționare: câtă solidaritate poți cere pentru o inițiativă asumată fără coordonare?

Iranul promite răzbunare fără limite

Declarația Statului Major iranian e tăioasă, fără ambiguități:

„Regimul terorist care ocupă Al-Quds a depășit toate liniile roșii. Nu există limite în răspunsul la această crimă.„

Asta nu e doar retorică. Este, în limbaj militar, doctrină ofensivă.
Iranul anunță practic că nu se mai simte obligat să respecte normele internaționale, convențiile de neproliferare, nici măcar granițele de bun-simț strategic. Dacă până acum își păstra ripostele în zona proxy (Hezbollah, Houthi, miliții irakiene), acum poate trece la lovituri directe, inclusiv asupra unor baze americane din Golf sau asupra orașelor israeliene. Sau – varianta cea mai temută – poate merge pe calea nucleară accelerată.

Marile întrebări ale zilei: ce face NATO? ce face America?

Mark Rutte cere dezescaladare. Dar ce înseamnă asta în practică? Iată cele trei scenarii-cheie în care se poate încadra poziția NATO:

1. Intervenție diplomatică directă și presiune asupra Israelului

Occidentul ar putea cere ferm Ierusalimului oprirea oricărei noi lovituri, chiar dacă riposta Iranului se produce. Este riscant politic, dar ar demonstra o dorință clară de stabilizare. În culise, deja au loc negocieri între Washington, Paris, Berlin și Tel Aviv pentru a închide rapid ciclul represaliilor.

2. Neutralitate activă, dar apărare totală în caz de atac iranian

NATO nu intervine în conflict, dar trimite un mesaj clar: dacă Iranul lovește direct o țară membră, răspunsul va fi fulgerător. Asta întărește flancul sudic și protejează bazele americane din Irak, Iordania, Siria și Qatar.

3. Implicare mascată în sprijinul Israelului

O variantă deja speculată – și de unii temută – ar fi ca NATO sau SUA să ofere asistență logistică, intelligence și poate sprijin aerian Israelului, fără anunț oficial. O astfel de strategie ar adânci conflictul și ar atrage Rusia și China într-un joc de alianțe indirecte.

Între rugăciune și avertisment

Apelul lui Rutte e mai mult decât un gest de lider responsabil: e un semnal de alarmă.
NATO a fost născută din cenușa unui război mondial și crescută în umbra Războiului Rece. Dar niciodată n-a fost atât de aproape de a deveni, prin contagiune, actor într-o conflagrație religios-strategică în Orientul Mijlociu.

Fiecare decizie din următoarele 48 de ore va cântări greu în istorie. Iar noi, restul lumii, vom afla dacă NATO rămâne o alianță militară reactivă, un echilibrist diplomatic global sau o voce prea slabă pentru un conflict prea mare.