Nicolae Ciucă: Drapelul național simbolizează unitatea și continuitatea

Premierul Nicolae Ciucă afirmă, duminică, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Drapelului Naţional, că tricolorul este parte a identităţii naţionale şi simbolizează unitatea şi continuitatea poporului român.

„Adoptat ca simbol al naţiunii în timpul Revoluţiei de la 1848, Drapelul tricolor este parte a identităţii noastre naţionale, alături de Stema României şi de Imnul Naţional. Martor al formării şi transformării României în statul democratic european de astăzi, Drapelul Naţional simbolizează unitatea şi continuitatea noastră ca popor, prin prezenţa perpetuă a celor trei culori – roşu, galben şi albastru – pe steagul purtat de români cu prilejul unor momente importante ale istoriei. Tricolorul este, totodată, un simbol al rezistenţei noastre naţionale, fiind purtat în luptă de eroii care au apărat de multe ori cu preţul vieţii pământul ţării”, se arată în mesajul transmis de prim-ministru.

Nicolae Ciucă subliniază că respectul faţă de simbolurile naţionale înseamnă respect faţă de trecutul cu care românii se mândresc astăzi, când România e membru a Uniunii Europene, „partener puternic şi respectat în cadrul Alianţei Nord-Atlantice”.

„Tricolorul românesc este arborat acum alături de drapelele naţionale ale celorlalte state din această mare familie a democraţiei şi securităţii. Vedem acum că sunt creditate cu încredere de către Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică şi eforturile noastre de a vedea arborat Tricolorul alături de steagurile ţărilor dezvoltate ale lumii”, spune Ciucă.

El aminteşte că a participat, ca fost militar de carieră, la mai multe misiuni în teatrele de operaţii din afara ţării, iar prezenţa tricolorului în bazele în care îşi desfăşura activitatea îl motiva, pe el şi colegii săi, să reprezinte ţara „cu responsabilitate şi profesionalism”.

„Tricolorul ne dă sentimentul de siguranţă în orice colţ al lumii ne-am afla şi l-am zări. A dat curaj înaintaşilor noştri, ne-a unit în momente dificile ale istoriei şi ne face să ne simţim mândri ori de câte ori arborarea lui marchează succesul unui român. Datoria noastră este să cinstim simbolurile naţionale, să transmitem noilor generaţii respectul pentru ele şi să înălţăm Tricolorul pe cele mai selecte catarge ale lumii!”, se mai arată în mesajul premierului.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Ultimele articole