Nicolae Ciucă recunoaște: Firea și Novak își bat joc, de un an de zile, de direcțiile județene pentru sport și tineret. EXCLUSIV

Publicat: 12 dec. 2022, 07:30, de Ion Teleanu, în SPORT , ? cititori
Nicolae Ciucă recunoaște: Firea și Novak își bat joc, de un an de zile, de direcțiile județene pentru sport și tineret. EXCLUSIV
Firea si Novak

Premierul Nicolae Ciucă a confirmat pentru PUTEREA că miniștrii Gabriela Firea și Eduard Novak n-au fost în stare un an de zile să facă predarea-primirea patrimoniului și personalului de la fostul minister al Tineretului și Sportului.

”Preluarea patrimoniului în domeniul tineretului de către MFTES este realizată parțial la acest moment”

PUTEREA a solicitat premierului Nicolae Ciucă să precizeze de ce nu au fost finalizate demersurile de predare-primire a patrimoniului și personalului fostului minister al Tineretului și Sportului între Ministerul Sportului- condus de Eduard Novak, și Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse- păstorit de Gabriela Firea.

”Între Ministerul Sportului (MS) și Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse (MFTES) au fost demarate procedurile de predare – primire a posturilor și personalului aferent, prin încheierea unui protocol care a fost semnat la finalul lunii martie”, se precizează în răspunsul primului ministru către PUTEREA.

Totodată, premierul Nicolae Ciucă a menționat că ”preluarea patrimoniului în domeniul tineretului de către MFTES a fost inițiată și este realizată parțial la acest moment” iar ”până în prezent au fost preluate Casele de Cultură ale studenților și CSS Tei (16 entități în total) împreună cu patrimoniul acestora”.

Însă, ”în ceea ce privește restul patrimoniului din domeniul tineretului care trebuie preluat, această activitate se va realiza atunci când documentele aferente acestui patrimoniu vor fi complete, potrivit prevederilor legale care reglementează predarea-preluarea patrimoniului în momentul schimbării titularului dreptului”.

”În acest moment, reorganizarea direcțiilor județene pentru sport și tineret, respectiv a Direcției pentru Sport și Tineret a Municipiului București, nu a fost finalizată”

Dar, prin răspunsul transmis către PUTEREA, premierul Nicolae Ciucă recunoște degringolada de la direcțiile județene pentru sport și tineret. ”În conformitate cu dispozițiile art. 4 din O.U.G. nr. 121/2021 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, respectiv H.G. nr. 198/2022, direcțiile județene pentru sport și tineret, respectiv Direcția pentru Sport și Tineret a Municipiului București, se reorganizează prin divizarea parțială, prin desprinderea unei părți de patrimoniu corespunzătoare activităților și personalului din domeniul tineretului și transmiterea acestei părți către direcțiile județene pentru familie și tineret, respectiv Direcției pentru familie și Tineret a Municipiului București”, se stipulează în răspunsul Guvernului.

Însă, ”În acest moment, reorganizarea direcțiilor județene pentru sport și tineret, respectiv a Direcției pentru Sport și Tineret a Municipiului București, nu a fost finalizată, termenul de predare – primire fiind prelungit prin act adițional”.