Nicușor Dan a găsit de unde să ia voturile ca să îl învingă pe Simion. Mizează pe cinci milioane de voturi

Publicat: 05 mai 2025, 23:03, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în ALEGERI , ? cititori
Nicușor Dan a găsit de unde să ia voturile ca să îl învingă pe Simion. Mizează pe cinci milioane de voturi
Foto: idevice.ro

Nicuşor Dan a afirmat că România poate să genereze cinci milioane de voturi într-o direcţie pro-occidentală, precizând că nu are niciun dubiu în această privinţă. El a adăugat că trebuie ca fiecare cetăţean să militeze pentru o direcţie raţională pentru România.

Societatea românească are resursele să facă asta”, a spus Nicușor Dan. El a detaliat apoi afirmația sa, cu cifre, așa cum se cade pentru un matematician.

Pe George Simion l-au votat 3,8 milioane de oameni, pe mine m-au votat 2 milioane, pe Crin Antonescu 2 milioane, pe Victor Ponta un milion şi jumătate. Deci România poate să genereze cinci milioane de voturi într-o direcţie pro-occidentală, nu am absolut niciun dubiu. Trebuie doar ca fiecare dintre noi să milităm pentru o direcţie raţională pentru România, trebuie ca oamenii care au o încredere socială să iasă să se manifeste în direcţia asta şi eu sunt foarte, foarte optimist că direcţia pro-occidentală raţională economic va câştiga România. Sunt foarte, foarte optimist”, a afirmat Nicuşor Dan.

Întrebat de ce românii din străinătate au votat un candidat anti-occidental, Nicuşor Dan a răspuns: ”Pentru că sunt şi ei revoltaţi de ce se întâmplă în România şi pentru că au avut un partid care şi-a făcut campanie timp patru ani, spre deosebire de partidele clasice pe care noi le-am avut. Partidul AUR chiar şi-a făcut campanie în diaspora”.