Nicușor Dan nu ia în calcul candidatura lui Piedone la Primăria Capitalei: ”Poziția dumnealui e oscilantă”

Publicat: 28 feb. 2024, 19:23, de Cezar Andrei, în POLITICĂ , ? cititori
Nicușor Dan nu ia în calcul candidatura lui Piedone la Primăria Capitalei: ”Poziția dumnealui e oscilantă”
Nicușor Dan nu ia în calcul candidatura lui Piedone la Primăria Capitalei

Nicușor Dan rămâne rezervat cu privire la candidatura lui Cristian Popescu Piedone pentru postul de primar general. Actualul edil al Capitalei a precizat că poziția primarului Sectorului 5 este ”oscilantă”, motiv pentru care nu îl ia în vede, momentan, un contracandidat la Primăria Generală.

Nicușor Dan nu ia în calcul candidatura lui Piedone la Primăria Capitalei

”Am luat-o cu rezerva. Poziția dumnealui este oscilantă. Acum 2-3 săptămâni a spus că o susține pe Gabriela Firea. Așteptăm să vedem.”, spune Nicușor Dan despre candidatura lui Cristian Popescu Piedone.

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, și-a anunțat candidatura la Primăria Generală a Capitalei. Ulterior, acesta a primit vestea că a fost găsit în conflict de interese de către Agenția Națională de Integritate (ANI).

Citește și: Apar primele repercusiuni după anunțul candidaturii lui Piedone la Primăria Capitalei

Piedone anunță că va da în judecată ANI

Piedone nu renunță însă la candidatură și anunță că se va îndrepta în instanță împotriva ANI.

”Agenția Națională de SECURITATE nu mă vrea la Primăria Capitalei!

Interesele politico-securiste mizerabile vor un păpușar în fruntea bucureștenilor, nu un gospodar care să lupte pentru cetățeni și pentru oraș, deopotrivă!”, a scris Piedone într-un mesaj postat pe Facebook.

El spune că dă în judecată ANI pentru că i-a îngrădit dreptul la apărare, dat fiind că „a anunţat public raportul privind presupusul conflict de interese” înainte de a-i comunica personal decizia, dar şi pentru ”manipularea intenţiei de vot”.

”Dau în judecată ANI că mi-a îngrădit dreptul la apărare, după ce a anunțat public raportul privind presupusul conflict de interese înainte de a-mi comunica personal decizia!

Dau în judecată ANI pentru manipularea intenției de vot, în condițiile în care raportul a fost fabricat imediat după ce mi-am anunțat candidatura la funcția de primar al Capitalei!

Hoții țării să știe următoarele:

Dosarele, pușcăria și securitatea voastră NU MĂ SPERIE!

Cristian Popescu Piedone candidează la funcția de primar al Capitalei!”, a mai spus primarul Sectorului 5.

De asemenea, Piedone a anunțat că fiul său, deputatul Vlad Popescu Piedone va candida la funcția de primar al Sectorului 5

Acuzele care i se aduc primarului Sectorului 5

Agenția Națională de Integritate îl acuză pe Cristian Popescu Piedone de conflict de interese administrativ, deoarece și-ar fi angajat ginerele pe un post în primărie, funcție din care ar fi câștigat peste 100.000 de lei în doi ani.

”În exercitarea atribuțiilor de primar, [Cristian Popescu Piedone – n.r.] a emis și a semnat dispoziția de numire a ginerelui său (afin de gradul I) în calitate de membru al Comisiei pentru vânzarea spațiilor comerciale sau de prestări servicii care cad sub incidența Legii nr. 550/2002, calitate de pe urma căreia a obținut un folos material (venituri încasate în anii 2021 și 2022) în valoare totală de 109.520 RON. Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70 și 71 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 5, lit. f) și art. 228, alin. 1, lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019”, se arată în comunicatul ANI.