Nicușor Dan și „începutul anului viitor”: cronica amânării numirilor strategice la SRI și SIE

Când vine vorba despre numirea șefilor celor două servicii de informații ale țării, noul președinte pare să funcționeze după un calendar propriu, un fel de orar nespus, dar intuit: „Probabil la începutul anului viitor”.

De câteva luni, România navighează cu două instituții vitale fără conducere civilă complet legitimată. În cazul Serviciul Român de Informații, funcția de director e vacantă de doi ani și jumătate, iar în cazul Serviciul de Informații Externe, discuția despre schimbare plutește în aer, chiar dacă instituția are, formal, un șef în funcție.

Iar președintele?

Întrebat de presă de ce întârzie numirile, a oferit replica aceea faimoasă, cu iz de stoicism matematic:
„Până atunci, garantez eu.”

Aparent, România are, temporar, un director-universal, garant absolut, om-instituție și asigurator de reziliență geopolitică.

Problema e că rolul nu poate fi jucat de o singură persoană, oricât de bine intenționată.

Într-un moment în care atacurile hibride devin regula, nu excepția, și în care agresivitatea Rusiei rămâne factorul principal de risc pe flancul estic, faptul că SRI funcționează fără un director civil numit conform legii este o vulnerabilitate serioasă, nu o simplă întâmplare birocratică.

De ce întârzie numirile? Trei explicații probabile

1. Nimeni nu vrea să pornească scandalul politic înainte de Crăciun

Orice numire la vârful serviciilor produce fricțiuni majore în partide, alianțe, tabere discrete și grupuri de influență. Președintele știe asta.
Un șef nou al SRI înseamnă redistribuirea puterii, ruperea unor vechi alianțe, reasamblarea altora. Nimeni nu vrea să aprindă fitilul în decembrie, când țara intră în modul „las-o, măi Nicușor, că vin sărbătorile”.

2. Președintele testează loialitățile

În declarațiile sale, șeful statului a repetat obsesiv:
„Vreau un director civil.”
„Vreau oameni din afara spectrului politic.”

Dar în culise, numele vehiculate, precum Gabriel Zbârcea sau Marius Lazurca, arată o tensiune clasică:
politicul ar vrea altceva decât vrea președintele.
Și până nu vede exact cine se aliniază și cine nu, președintele nu se grăbește.

3. Există o luptă reală între „vechile reflexe” și noul discurs

Nicușor Dan a intrat în mandat cu promisiunea că schimbă paradigma: oameni noi, din afara partidelor, profesioniști, neafiliați.
Doar că realitatea serviciilor este departe de idealul civic.
Fiind instituții extrem de politizate în ultimii 20 de ani, schimbarea lor nu se face cu un discurs frumos.
Se face greu, cu rezistență, cu negocieri, cu nervi.
Și asta durează.

„Până atunci, garantez eu” – ce înseamnă, de fapt, această replică

E o frază care poate suna liniștitor, dar sub ea se ascunde un adevăr simplu: România funcționează, în acest moment, într-o formă de interimat prelungit în zona de securitate.
Într-o țară membră NATO, cu graniță directă cu un război, această formulă ar trebui să ridice sprâncene, nu să calmeze spiritele.

De ce?

Pentru că în absența unui director civil:

• responsabilitatea deciziilor se mută aproape integral la președinte,
• capacitatea de control parlamentar scade,
• legitimitatea operațională se fragilizează,
• partenerii externi privesc cu un strop de neîncredere.

Oricât de bine ar lucra cadrele interne ale serviciilor, lipsa unui lider civil nu este un detaliu.
Este chiar arhitectura de funcționare a modelelor democratice de intelligence.

Numele din joc și sensurile lor politice

Președintele a declarat public că îl respectă și îl consideră competent pe Marius Lazurca, pe care l-a și adus în roluri cheie la Cotroceni. Este semnalul limpede că Lazurca este favorit pentru SIE.
Pe de altă parte, numele lui Zbârcea, vehiculat intens pentru SRI, stârnește controverse. Avocat cu istoric solid în privatizări și proiecte grele, dar și cu episoade în care casa sa de avocatură a fost în conflict direct cu statul, Zbârcea nu reprezintă neapărat profilul „civil nepolitizat” promis de președinte.

Aici e dilema:
SRI cere un om curat, neutru, credibil.
Dar scena politică împinge altceva.

Iar președintele dansează pe marginea acestui conflict.

De ce contează aceste numiri acum, nu „la începutul anului viitor”

Pentru că România a intrat într-o fereastră de risc geometric mai mare decât în ultimii 30 de ani:

• atacuri hibride rusești crescute,
• dezinformare sistematică,
• presiune psihologică pe flancul estic,
• vulnerabilități interne (alegeri, instabilitate, tensiuni politice),
• modernizarea lentă a capacităților de apărare,
• dependență masivă de partenerii externi.

Un SRI cu director civil legitim, cu mandat clar și autonomie operațională, nu e un moft instituțional.
Este o garanție democratică.

Un SIE puternic, condus de cineva respectat în plan extern, nu e un detaliu birocratic.
Este ochiul și urechea României într-o lume din ce în ce mai periculoasă.

România are nevoie de conducerea onestă a serviciilor. Nu de încă un termen.

Nicușor Dan încearcă să dea impresia că deține controlul, că „până atunci” supraveghează personal evoluția.
Dar într-un stat modern, rolul președintelui nu este să fie și director SRI, și director SIE, și consiliu de securitate într-o singură persoană.

O strategie de apărare fără numiri la vârf este doar jumătate de strategie.
O declarație de intenție, nu o transformare reală.

Și într-o lume în care Rusia joacă tot mai agresiv, iar Europa se reașază în blocuri de securitate, România nu-și mai permite luxul amânării.

Iar „începutul anului viitor” e deja o sintagmă care sună ca o promisiune făcută în timp ce cineva își caută scuze.

Țara are nevoie de decizie — nu de un calendar elastic.