Nod rutier de interes strategic. Peste 100 de milioane de lei pompate în infrastructura de drumuri

Publicat: 13 mai 2025, 06:29, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în ECONOMIE , ? cititori
Nod rutier de interes strategic. Peste 100 de milioane de lei pompate în infrastructura de drumuri
Foto: epitesti.ro

Ministerul Dezvoltării a anunțat că acordă finanţare pentru reabilitarea unor străzi de interes strategic din municipiul Braşov. Ordinul a fost semnat de ministrul dezvoltării, Cseke Attila, iar investiţiile vor fi finanţate în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), etapa a II-a 2017-2026.

Se vor aloca în total 101.945.706,50 de lei pentru extinderea străzii 13 Decembrie (drum de categoria III) pe tronsonul de la intersecţia cu strada Orizontului până la intersecţia cu strada Vasile Goldiş, precum şi pentru reabilitarea străzii Vasile Goldiş, toate din Brașov.

Ministrul a subliniat că aceste obiective sunt importante din punct de vedere al unor exerciţii militare, inclusiv NATO, la care vor participa militari din state aliate. Cseke Attila a adăugat că, la finalul lunii aprilie, a fost acordată finanţare şi pentru reabilitarea altui drum de interes strategic din comuna Cârţişoara (judeţul Sibiu).

Obiectivele au fost propuse la finanţare de Ministerul Apărării Naţionale

În acest fel, România continuă să își adapteze infrastructura pentru nevoile strategice ale Alianței Nord-Atlantice. Aceste drumuri sunt esențiale pentru desfășurarea exercițiilor militare NATO.

Investiția, parte a Programului Național de Dezvoltare Locală, confirmă rolul central pe care România îl joacă în flancul estic al NATO și în arhitectura regională de securitate. Ministerul Apărării a inițiat proiectele, semn că dezvoltarea economică și apărarea națională merg mână în mână într-un context geopolitic tot mai volatil.