Noi reguli pentru cazinouri și pariuri: autoexcluderea devine generală, sancțiunile cresc

Publicat: 12 mart. 2026, 06:20, de Cristian Matache, în ACTUALITATE , ? cititori
Noi reguli pentru cazinouri și pariuri: autoexcluderea devine generală, sancțiunile cresc

Guvernul urmează să discute în ședința de joi un proiect de ordonanță de urgență care modifică cadrul legal privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc. Actul normativ vizează schimbări importante în funcționarea mecanismelor de autoexcludere a jucătorilor, întărirea controlului asupra pieței și consolidarea sancțiunilor pentru activități ilegale.

Proiectul modifică prevederi din Ordonanța de urgență nr. 77/2009 și are ca obiectiv declarat creșterea protecției persoanelor care participă la jocuri de noroc, precum și alinierea legislației românești la practici europene în domeniul protejării jucătorilor vulnerabili.

Procedură unică de autoexcludere

Una dintre principalele schimbări propuse este unificarea procedurii de autoexcludere pentru toate tipurile de jocuri de noroc, atât cele desfășurate online, cât și cele din locațiile fizice. În prezent, mecanismele funcționează separat, iar autoexcluderea realizată la un operator nu se aplică automat și la alți organizatori.

Potrivit proiectului, va exista o procedură unică, gestionată prin Registrul persoanelor autoexcluse. În acest fel, persoanele care solicită autoexcluderea vor fi blocate de la participarea la toate formele de jocuri de noroc, indiferent de operator.

De asemenea, sunt introduse perioade determinate de autoexcludere – de 6 sau 12 luni – dar și posibilitatea unei excluderi pe termen nedeterminat. În plus, proiectul instituie o „perioadă tampon” de 18 luni în care o persoană autoexclusă nu își poate retrage consimțământul.

Autorii proiectului susțin că această măsură este necesară pentru a preveni revenirea rapidă la jocurile de noroc în cazul persoanelor vulnerabile.

Opțiuni de restricționare parțială

Pe lângă autoexcluderea completă, proiectul introduce și posibilitatea ca jucătorii să solicite restricționarea accesului doar la anumite servicii sau operatori. Această opțiune, denumită „întrerupere comercială”, ar permite limitarea voluntară a participării fără blocarea completă a accesului la toate formele de joc.

Textul proiectului clarifică diferențele dintre autoexcluderea generală și aceste restricții parțiale, pentru a evita interpretările divergente care au apărut în practică.

Obligații suplimentare pentru operatori

Operatorii de jocuri de noroc ar urma să aibă noi obligații privind evidența și gestionarea cererilor de autoexcludere sau restricționare. Proiectul introduce reguli de identificare a persoanelor care solicită înscrierea în registru, pentru a preveni înregistrările neautorizate.

Totodată, accesul în sălile de joc ar urma să fie condiționat de verificarea prealabilă în Registrul persoanelor autoexcluse. Operatorii trebuie să implementeze sisteme care să împiedice efectiv accesul persoanelor aflate în registru.

Documentul prevede și obligația autorităților și operatorilor de a informa jucătorii despre existența serviciilor de consiliere și tratament pentru dependența de jocuri de noroc.

Statutul de „persoană indezirabilă”

Proiectul introduce și posibilitatea ca organizatorii să declare o persoană „indezirabilă” în cazul în care aceasta încalcă regulamentele interne ale locațiilor de joc.

Pentru a evita abuzurile, sunt stabilite criterii clare pentru această măsură, deoarece o decizie discreționară a operatorilor ar putea afecta concurența sau drepturile consumatorilor.

Sancțiuni mai dure și implicarea poliției

Actul normativ propune și consolidarea cadrului sancționator. Limitele pedepselor pentru organizarea jocurilor de noroc fără licență sau autorizație ar urma să fie majorate, pe motiv că sancțiunile actuale sunt considerate prea blânde raportat la impactul fiscal și social al fenomenului.

În plus, Ministerul Afacerilor Interne ar urma să fie implicat în activitatea de control, pentru a combate mai eficient jocurile de noroc ilegale, atât în mediul online, cât și în locații fizice neautorizate.

Reguli tranzitorii pentru persoanele deja autoexcluse

Proiectul stabilește și măsuri tranzitorii pentru persoanele deja înscrise în registrele de autoexcludere.

Astfel, persoanele care sunt deja în Registrul gestionat de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc și nu solicită retragerea consimțământului în termen de 30 de zile de la publicarea ordonanței în Monitorul Oficial vor fi considerate autoexcluse pe perioadă nedeterminată de la toți operatorii, online și offline.

În cazul persoanelor care s-au autoexclus doar de pe platforme online, acestea vor putea alege între două opțiuni: menținerea unei restricții limitate sau transformarea statutului într-o autoexcludere generală, care ar avea efect asupra tuturor operatorilor.

Termene de implementare

Proiectul prevede un termen de 30 de zile pentru ca autoritățile și operatorii să adapteze procedurile la noul mecanism. În plus, operatorii de jocuri de noroc tradiționale vor avea la dispoziție șase luni pentru a implementa sistemele de verificare și identificare necesare blocării accesului persoanelor autoexcluse.

NF-18