Noi servicii medicale decontate de CNAS pentru români

Publicat: 17 oct. 2023, 07:00, de Teodora Dinu, în SOCIAL , ? cititori
Noi servicii medicale decontate de CNAS pentru români

Un proiect de ordin comun al Ministerului Sănătății și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) vizează modificarea și completarea legislației referitoare la serviciile de sănătate publice.

Acest proiect a fost lansat în dezbatere publică și vizează modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Hotărârii  Guvernului nr. 521/2023 pentru aprobarea pachetelor de servicii medicale și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale.

Servicii medicale decontate prin noul ordin

Astfel, prin noile reglementări se extinde accesul la servicii medicale. Una dintre facilități este decontarea consultațiilor psihologice sau psihopedagogice pentru pacienții cu arsuri extensive. De asemenea, este prevăzută posibilitatea ca medicii de familie să recomande investigații paraclinice pentru mai multe categorii de pacienți și, în plus, se schimbă modul în care este reglementată oxigenoterapia.

Sunt incluse la decontare serviciile medicale conexe actului medical, anume cele furnizate de psihologi cu specializări în psihologie clinică, consiliere psihologică, psihoterapie și psihopedagogie specială – logopezi și fizioterapeuți.

Aceste servicii medicale pot face obiectul contractelor încheiate de casele de asigurări de sănătate cu medicii care acordă servicii de îngrijiri paliative în ambulatoriu, precum și cu medicii de specialitate. Conform reglementării actuale, medicii de chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă nu puteau recomanda consultații psihologice sau psihopedagogice. În noua propunere de ordin se completează lista medicilor care pot face astfel de recomandări cu specialiștii plasticieni si esteticieni. Se consideră, practic, că pacienții cu arsuri pot primi consiliere psihologică în situațiile în care ea este necesară pentru o bună conduită terapeutică.

În plus, lista diagnosticelor pentru care este reglementată prezentarea directă la medicii din ambulatoriul clinic de specialitate a fost extinsă, prin includerea pacienților cu arsuri extensive (>=25% din suprafața corporală), pentru a facilita accesul acestor pacienți la serviciile medicale necesare.

Medicii de familie pot recomanda mai multe investigații

O altă modificare este legată de investigațiile paraclinice (analize de laborator) care pot fi recomandate de către medicul de familie.  

Mai mult, medicii de familie vor putea recomanda investigații paraclinice și pentru persoanele care nu prezintă simptome sugestive pentru diabet zaharat. Aceștia sunt persoane cu vârsta de 18 ani şi peste, supraponderali sau obezi care prezintă unul sau mai mulți factori de risc pentru diabetul zaharat. Totodată, se pot recomanda servicii medicale și pentru pacienți care nu prezintă simptome sugestive pentru boala cronică de rinichi, dar care au unul sau mai mulți factori de risc pentru aceasta. Până acum aceste categorii nu beneficiau de aceste facilități.

Proiectul de ordin modifică și modul în care este reglementată oxigenoterapia, stabilind condițiile medicale în care pacienților cu diverse afecțiuni li se poate recomanda un astfel de tratament de lungă durată cu concentrator de oxigen staționar.

Recent, tot printr-un ordin al Ministerului Sănătății  au fost introduse noi servicii de psiho-oncologie pentru pacienții cu cancer și susținătorii lor. Psihologii cu formare suplimentară în psiho-oncologie au noi responsabilități, cum ar fi terapia individuală și de grup, evaluarea simptomelor fizice și psihologice, gestionarea problemelor psihologice legate de boală și furnizarea de suport de specialitate. Pentru a oferi aceste servicii, psihologii trebuie să aibă o diplomă de licență în psihologie și certificarea în psiho-oncologie de la Colegiul Psihologilor din România.

Citește și: Deficitul forței de muncă în creștere alarmantă! Impact economic de miliarde de euro!