Nou caz de vaccinare la chiuvetă: Medicii cereau între 150 şi 300 de euro pentru vaccinări fictive

Publicat: 16 mart. 2022, 12:15, de Puterea.ro, în ACTUALITATE , ? cititori
Nou caz de vaccinare la chiuvetă: Medicii cereau între 150 şi 300 de euro pentru vaccinări fictive

Mai multe percheziţii au avut loc, miercuri, în judeţul Mehedinţi, la cadre medicale suspectate că au făcut vaccinări fictive împotriva COVID-19.

Au fost identificate trei cabinete medicale la care erau efectuate „vaccinări la chiuvetă” în schimbul unor sume cuprinse între 150 şi 300 de euro.

Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Mehedinţi au pus în executare, miercuri, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, 12 mandate de percheziţii domiciliare, la diferite adrese din judeţul Mehedinţi, 14 mandate de aducere şi au făcut 11 percheziţii asupra unor autovehicule.

„Activităţile se efectuează într-un dosar penal în care sunt cercetate mai multe cadre medicale, asistenţi medicali şi medici din cadrul a trei cabinete medicale individuale pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, dare de mită, complicitate la dare de mită, fals intelectual, fals informatic şi uz de fals. În fapt, lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Mehedinţi au fost delegaţi de procurorul de caz să efectueze activităţi de urmărire penală cu privire la împrejurările în care, în schimbul unor sume de bani primite de la persoane interesate, cadrele medicale au simulat actul de vaccinare împotriva virusului SARS-COV2, după care au atestat în registrele de evidenţă ale cabinetelor medicale, contrar realităţii, că persoanelor respective li s-a administrat vaccinul”, a arătat DGA.

De asemenea, suspecţii au implementat în Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor (R.E.N.V) date neconforme cu realitatea, făcând astfel posibil ca persoanele interesate să obţină adeverinţe de vaccinare şi certificate verzi de vaccinare COVID-19, în mod ilegal, eludând astfel restricţiile impuse de autorităţi.

Conform sursei citate, cadrele medicale au fost ajutate de intermediari (persoane din anturajul acestora) care se ocupau de racolarea persoanelor interesate de obţinerea de adeverinţe de vaccinare fără a se imuniza efectiv, de colectarea sumelor de bani cu titlu de mită de la beneficiari, sume cuprinse între 150 şi 300 euro pentru fiecare imunizare fictivă, precum şi de remiterea ulterioară a banilor către acestea.

În cadrul percheziţiilor, se urmăreşte identificarea şi ridicarea bunurilor şi înscrisurilor ce fac obiectul dosarului, a sumelor de bani ce ar putea constitui obiectul infracţiunilor de corupţieşi alte bunuri relevante pentru probarea întregii activităţi infracţionale.

În cauză, s-a beneficiat de sprijinul D.G.A – Structura centrală, Serviciile Judeţene Anticorupţie Dolj, Gorj, Olt, Vâlcea, Caraş-Severin şi al Grupării de Jandarmi Mobile ”Fraţii Buzeşti” Craiova.