Nouă ani, 8,3 miliarde de lei și niciun megawatt în plus. Iar în luna în care a demisionat, Nuclearelectrica producea zero

Cosmin Ghiță a preluat conducerea Nuclearelectrica în septembrie 2017, la 28 de ani, propulsat în funcție de premierul de atunci Mihai Tudose. Era, la momentul acela, cel mai tânăr director al unei mari companii din România.

A demisionat marți, 25 august 2026, la 37 de ani, cu un an și jumătate înainte de expirarea mandatului. Ministerul Energiei a explicat că decizia „intervine în contextul unei noi oportunități profesionale”. Guvernul a precizat că demisia este un act unilateral de voință, cu un preaviz contractual de 90 de zile care poate fi scurtat, și că va urma o selecție pentru un nou titular. Lasă în urmă o companie care valorează de aproape zece ori mai mult la bursă și câștigă de opt ori mai mult decât în 2017. Și care produce exact aceeași cantitate de energie, din exact aceleași două reactoare, cu exact aceiași 1.400 de megawați instalați. Cu o excepție. În luna în care și-a anunțat plecarea, Nuclearelectrica nu producea nimic.

Aritmetica mandatului

În 2017, anul preluării, compania de stat care operează centrala de la Cernavodă a realizat investiții de 92,7 milioane de lei — 40% din programul aprobat. În 2025 a cheltuit 3,45 miliarde de lei, cu un grad de execuție de 102,6%.

Cumulat, pe tot mandatul, investițiile se ridică la aproximativ 8,3 miliarde de lei. Dar 6,1 miliarde — circa trei sferturi din total — au fost cheltuiți abia în ultimii doi ani și jumătate. Aceasta este prima cifră care merită citită de două ori. Timp de șase ani și jumătate din cei nouă, ritmul investițional a fost modest. Accelerarea a venit târziu, în ultima parte a mandatului.

Unde s-au dus banii: retubarea Unității 1, instalația de detritiere, studiile pentru reactoarele mici modulare de la Doicești, pregătirile pentru unitățile 3 și 4 de la Cernavodă. Niciunul dintre aceste proiecte nu a produs, până acum, un singur megawatt suplimentar.

De unde vine, atunci, creșterea de 12 ori a acțiunii

Din preț, nu din volum. Acțiunea SNN se tranzacționa joi la 64,30 lei, în creștere cu 1,9%. La listarea din 2013, investitorii instituționali plătiseră 11,2 lei, iar micii investitori 10,3 lei. Când Ghiță a preluat conducerea, în toamna lui 2017, titlul valora în jur de cinci lei și jumătate.

Explicația nu ține de performanța operațională, ci de piața de energie: prețul electricității s-a triplat în acest interval. O companie cu costuri de producție relativ fixe — combustibilul nuclear reprezintă o fracțiune mică din costul unui MWh — și cu venituri indexate la prețul pieței traduce automat orice scumpire în marjă.

Rezultatul: profit de opt ori mai mare, la aceeași producție fizică.

Este o performanță reală pentru acționari, inclusiv pentru statul român, care deține 82,49% și a încasat dividende consistente. Dar este o performanță de conjunctură, nu de execuție industrială. Orice director al Nuclearelectrica ar fi obținut, în linii mari, același rezultat, pentru că el nu depinde de decizii manageriale, ci de cotația energiei.

Iar semestrul acesta arată exact cât de fragilă e această dependență de preț atunci când volumul se clatină.

Semestrul care anunță problema

Nuclearelectrica a raportat pentru primele șase luni din 2026 un profit net de 1,184 miliarde de lei, în creștere cu 36,6%.

Sub această cifră stă însă o alta, mai puțin confortabilă. Producția livrată în Sistemul Energetic Național a totalizat 4,154 milioane MWh, în scădere cu 11,74% față de cele 4,706 milioane MWh din prima jumătate a lui 2025.

Iar defalcarea pe trimestre arată o ruptură clară. Profitul din trimestrul al doilea a fost de 296 de milioane de lei, în scădere cu 16%, după o avarie și o revizie planificată. Prin scădere, rezultă că trimestrul întâi adusese 888 de milioane — adică trei sferturi din profitul semestrial s-au făcut în primele trei luni.

Cu alte cuvinte: compania intra deja în vara lui 2026 cu producția în scădere și cu profitabilitatea trimestrială în declin. Apoi a venit seceta.

Luna în care România a rămas fără energie nucleară

Pe 28 iulie, Unitatea 1 de la Cernavodă a fost oprită controlat și deconectată din sistem, pe fondul debitului scăzut al Dunării. Din 1 august, România a intrat în stare de alertă energetică.

Pe 10 august, Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța a emis mai multe Avize de Existență a Cazului de Forță Majoră, aplicabile contractelor de livrare de energie electrică ale companiei.

Pe 13 august, dimineața, au început manevrele pentru oprirea controlată a Unității 2. Motivul, identic: scăderea continuă a nivelului Dunării, care nu mai permitea răcirea în parametrii de siguranță.

Pentru prima dată în istoria centralei, ambele reactoare erau oprite simultan. Datele Transelectrica din 16 august indicau 0 MW producție nucleară. Rovinari 4 a fost scos din rezervă pentru a compensa. Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat măsuri de urgență pentru asigurarea debitului necesar sistemelor de răcire.

Compania a insistat, în comunicate repetate către bursă, că reactoarele sunt „în stare sigură oprite, cu menținerea acestora în parametri de siguranță, fără niciun risc operațional sau de securitate nucleară asociat”, și că sistemele redundante prevăzute prin proiect asigură răcirea.

Afirmația este, tehnic, corectă. Un reactor CANDU oprit nu prezintă riscul unui reactor în funcțiune. Dar faptul rămâne: cei 1.400 de megawați care asigură circa 20% din producția națională de electricitate și o treime din energia fără emisii de CO2 au fost, timp de săptămâni, indisponibili — nu din cauza unui accident, ci din cauza secetei.

Iar acesta este exact tipul de vulnerabilitate pe care nouă ani de investiții în retubare, detritiere și studii de fezabilitate nu îl acoperă.

Ce lasă în urmă, în lucru

Ar fi nedrept să reducem bilanțul la formula „niciun megawatt”. Ciclurile nucleare se măsoară în decenii, nu în mandate, iar cele mai importante proiecte pe care Ghiță le lasă în derulare sunt, în esență, necesare:

Retubarea Unității 1 nu este o extindere, ci o condiție de supraviețuire. Reactoarele CANDU au nevoie, după circa trei decenii de funcționare, de înlocuirea tuburilor de presiune. Fără această operațiune, Unitatea 1 s-ar fi oprit definitiv. Cu ea, viața reactorului se prelungește cu încă aproximativ 30 de ani. Este o investiție care nu adaugă megawați, ci îi păstrează pe cei existenți.

Instalația de detritiere rezolvă o problemă de mediu și de securitate specifică tehnologiei CANDU, care acumulează tritiu în apa grea.

Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă și proiectul de reactoare modulare mici de la Doicești rămân, după nouă ani, în stadiul de pregătire, studii și negocieri de finanțare. Sunt proiectele care ar dubla sau tripla capacitatea nucleară a României — dar niciunul nu are, deocamdată, beton turnat.

Contraargumentul managementului ar fi acesta: un reactor nuclear se construiește în zece-cincisprezece ani, iar deceniul 2017–2026 a fost consumat cu autorizări, structurare financiară și schimbarea partenerilor. Este un argument legitim. Rămâne, totuși, întrebarea de ce trei sferturi din investiții s-au concentrat în ultimii doi ani și jumătate ai unui mandat de nouă.

Ce se întâmplă pe 10 septembrie

Plecarea vine într-un moment complicat și din alt motiv. Acționarii Nuclearelectrica urmează să voteze, în adunarea generală extraordinară din 10 septembrie, publicarea raportului integral al Corpului de Control al Prim-Ministrului, întocmit în urma unei acțiuni de control desfășurate la companie.

Compania nu a oferit detalii despre motivele demisiei, iar comunicatul transmis bursei s-a limitat la a-i mulțumi lui Ghiță „pentru contribuția adusă la dezvoltarea companiei pe perioada derulării mandatelor sale”. Ministerul Energiei a invocat o nouă oportunitate profesională.

Suprapunerea calendarelor — demisia pe 25 august, votul privind publicarea raportului pe 10 septembrie — este, cel puțin, o coincidență pe care piața o va observa.

Ce moștenește succesorul

Cine va conduce Nuclearelectrica de la finalul acestui an preia o companie cu bilanț solid, profit record și o capitalizare de peste zece ori mai mare decât acum nouă ani. Și, simultan, trei probleme care nu se rezolvă cu prețul energiei.

Prima: vulnerabilitatea la Dunăre. Vara aceasta a demonstrat că 20% din producția electrică a țării depinde de debitul unui fluviu afectat de secete tot mai frecvente. Este o problemă de infrastructură de răcire, nu de management financiar, și cere investiții care nu figurau în programele de până acum.

A doua: conversia celor 8,3 miliarde de lei deja cheltuiți în capacitate reală. Retubarea trebuie finalizată, detritierea pusă în funcțiune, iar proiectele de la Cernavodă și Doicești trebuie să treacă din faza de studiu în cea de execuție.

A treia: ciclul de preț. Profiturile actuale se sprijină pe o cotație a energiei triplată față de 2017. Dacă piața se normalizează, o companie cu aceeași producție fizică va raporta rezultate substanțial mai mici — iar investitorii care au plătit 64 de lei pe acțiune vor descoperi că au cumpărat, în bună măsură, un pariu pe prețul electricității, nu pe creșterea unei companii.

Bilanțul celor nouă ani se poate rezuma într-o singură propoziție: Nuclearelectrica a devenit mult mai valoroasă fără să devină mai mare. Ce urmează va arăta dacă miliardele cheltuite în ultima parte a mandatului o fac, în sfârșit, și mai mare.