Nouă migranți afgani reținuți de polițiști după ce au încercat să iasă ilegal din România

Publicat: 23 oct. 2020, 11:36, de Vlad Ciotoran, în ACTUALITATE
Nouă migranți afgani reținuți de polițiști după ce au încercat să iasă ilegal din România

Nouă migranţi din Afganistan au fost prinşi, în ultimele 24 de ore, în timp ce încercau să iasă ilegal din România, prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II, ascunşi în două camioane cu marfă.

Primul camion cu migranţi era condus de un român în vârstă de 39 de ani, care transporta dulapuri şi rastele metalice în Suedia, transmite Agerpres. În remorcă, poliţiştii de frontieră au descoperit cinci tineri din Afganistan. Aceștia aveau vârste cuprinse între 16 şi 19 de ani. Asupra lor, polițiștii au găsit documente de solicitanţi de azil eliberate de autorităţile din ţara noastră.

Al doilea camion, condus tot de un român, de 31 de ani, transporta scânduri în Franţa. În partea din faţă a compartimentului marfă, poliţiştii au găsit patru afgani, cu vârste cuprinse între 18 şi 20 de ani.

La audieri, toţi cei nouă migranţi au declarat că intenţionau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge în ţări din vestul Europei.

Străinii sunt cercetaţi pentru încălcarea regimului frontierei de stat, iar şoferii români, pentru trafic de migranţi.