Noul vaccin rusesc cu o protecţie de peste 13 ani

Agenţia Federală Medico-Biologică a Rusiei începe în luna iulie testele clinice pentru un nou tip de vaccin anti-COVID-19, capabil să genereze imunitate la nivel celular cu o protecţie de peste 13 ani.

Directoarea Agenției, Veronika Skvorţova, a menționat, în cadrul unei reuniuni la care a participat preşedintele Vladimir Putin, că este vorba despre un vaccin de nouă generaţie, dezvoltat pe o nouă platformă tehnologică, iar primele două faze ale testelor clinice vor fi unite, ”întrucât actualele protocoale privind vaccinurile o permit”, potrivit EFE.

Dezvoltăm un vaccin care se diferenţiază prin faptul că nu acţionează asupra proteinei S, ci asupra altor componente proteice ale virusului, aşadar nu se dezvoltă o imunitate umorală – cu activarea anticorpilor -, ci o imunitate celulară, al cărei avantaj este durata sa îndelungată”, explică Veronika Skvorţova.

Se înscrie în tendințele susţinute de OMS

În unele lucrări experimentale s-a demonstrat că această imunitate se menţine între 13 şi 17 ani”, a adăugat ea, semnalând totodată că această direcţie a cercetărilor se înscrie în actualele tendinţe internaţionale susţinute de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Rusia a realizat până în prezent trei vaccinuri anti-COVID-19, respectiv Sputnik V, EpiVacCorona şi CoviVac. În prezent se află în faza a treia a testelor clinice o versiune a vaccinului Sputnik V, denumită ”Sputnik Light”, care va fi administrat într-o singură doză şi va fi destinat în principal ţărilor confruntate cu un val masiv de infecţii şi pentru care ar fi astfel utilă o soluţie temporară de imunizare a populaţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...

Eveniment: 60 de universităţi din România îşi vor prezenta oferta educaţională...

Un număr de 60 de universităţi cu peste 6.000 de programe de studiu pentru licenţă, masterat şi doctorat îşi vor prezenta oferta educaţională online,...