De ce nu s-a pensat Andreea Esca niciodată: „În sfârșit, sunt la modă”

Publicat: 26 mart. 2023, 11:06, de Aura Bănescu, în LIFESTYLE , ? cititori
De ce nu s-a pensat Andreea Esca niciodată:

Andreea Esca nu s-a pensat niciodată, deși pare foarte greu de crezut acest lucru! Este o femeie cochetă, în pas cu moda, însă când vine vorba despre sprâncene, nu lasă pe nimeni să se atingă de ele.

„Nu mă pensez pentru că bunica mea, când eram adolescentă, îmi spunea tot timpul să nu mă pensez pentru că o să mi se strice forma și sprâncenele sunt frumoase așa.

Eu o iubeam foarte mult și țineam la sfaturile ei, astfel încât nu a fost nimeni în stare să mă convingă să mă pensez. Uite că acum au revenit la modă. În sfârșit, sunt la modă. Ce făceam dacă nu mai aveam sprâncene? Se poartă acum mari, rebele, în toate sensurile”, a spus Andreea Esca pentru ego.ro.

Cum se menține Andreea Esca în formă

Andreea Esca a primit de-a lungul timpului mai multe complimente pentru felul în care arată și a arătat tuturor cum se menține.

Recent, pe contul său de Instagram, Andreea Esca a postat o fotografie de la pilates, unde face „lumânarea”. „Lumânarea” este o poziție foarte utilă folosită în practica yoga, dar și la pilates.

„Greu la deal, dar nu mă las! «Nu te lăsa ca un câine la doi câini!» Nu mai știu de unde știu vorba asta”, a scris Andreea Esca pe Instagram.

„Nu fac nimic în mod special, poate faptul că mă ocup de lucruri care îmi plac, mă întâlnesc cu foarte mulți oameni care îmi plac. Nu sunt obligată să fac multe compromisuri, poate asta îți face bine la ten. (râde) La siluetă nu este niciun fel de mister, încuiați frigiderul și faceți sport. Îmi pare rău, nu am altfel de secret. Am foarte multe plăceri alimentare, dar pe care nu le pun în aplicare întotdeauna”, a declarat Andreea Esca.